Aula Magna a Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir” din Bucureşti, a găzduit, în data de 11 martie 2013, un eveniment academic care, prin calitatea participanţilor şi tematica abordată, a depăşit cu mult dimensiunile unei dezbateri ştiinţifice obişnuite. Organizatorii evenimentului au fost Universitatea „Dimitrie Cantemir”, Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române şi revista „Dreptul”.
Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad a fost reprezentată, la dezbateri, de conf. univ. dr. Cristian Alunaru, decanul Facultăţii de Ştiinţe Juridice, care ne-a declarat că „tema sesiunii de comunicări ştiinţifice „Raporturile între puterile statului în sistemul constituţional românesc – o evaluarea în perspectiva revizuirii Constituţiei” vorbeşte de la sine despre importantul obiectiv avut în vedere de organizatori, acela de a supune dezbaterii unor specialişti de prestigiu, cadre universitare, politicieni, practicieni în domeniul dreptului constituţional, necesitatea revizuirii Constituţiei României şi aspectele esenţiale care trebuie supuse procedurii revizuirii”.
În acest scop, au fost invitate personalităţi de prim rang din lumea academică şi politica românească: Crin Antonescu – Preşedintele Senatului României, Preşedintele Comisiei pentru revizuirea Constituţiei; Ecaterina Andronescu- Preşedintele Comisiei pentru Învăţământ, Ştiinţă, Tineret şi Sport a Senatului României; Mihnea Costoiu – Ministru delegat pentru învăţământul superior, cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică; prof. univ. dr. Cristian Dumitrescu – vicepreşedinte al Senatului României; Gyorgy Frunda – membru al Comisiei de redactare a Constituţiei din 1991, Consilier al Primului Ministru; judecători ai Curţii Constituţionale şi, desigur, reprezentanţii Universităţii organizatoare, prof. univ. dr. Momcilo Luburici- Preşedintele fondator al Univ