Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Câteva centre de plasament din Arad vor primi dotări noi, prin Crucea Roşie Germană

Publicat in Glasul Aradului, vineri 15 martie 2013 ·

Patru centre de plasament arădene vor fi dotate cu aparatură şi materiale didactice, în cadrul unui proiect în care este implicată Crucea Roşie Arad. De donaţii vor avea parte copiii orfani şi cu probleme sociale.

Crucea Roşie Arad a intrat într-un proiect destinat copiilor din centrele sociale. Este vorba de de proiectul „Îmbunătăţirea condiţiilor de trai în centrele de plasament din Romania“. Pro­- iectul este finanţat de către Crucea Roşie Germană şi se adresează unui număr de 500 de copii din România care se află în subordinea Autorităţilor de Asistenţă Socială din România. Ju­deţului Arad i-a fost direcţionată suma de 22.000 de lei, din care se vor achi­zitiona o centrală termică, calculatoare, congelatoare şi materiale didactice scolare. „În luna aprilie voluntarii fi­lialei vor organiza o serie de acti­vităţi pe probleme de prim-ajutor, activităţii recreative, drept internaţional umanitar, acţiuni în care vor fi implicaţi tinerii de centrele ţintite de proiect. Au fost identi­ficate patru astfel de centre din Nădlac, două din Sântana şi Casa «Curcubeu» din municipiu. Ne bucurăm că putem implementa acest proiect şi în judetul Arad şi sperăm să aducem bucurie în rândul copii­lor. Ne dorim ca pe viitor implemen­tarea proiectelor în care se doreşte îmbunătăţirea condiiţiilor de trai pentru copii aflaţi în centre să cu­prindă un număr mai mare de centre“, a susţinut Iudita Cuvinean, director al Filialei Judeţene de Cruce Roşie Arad.

Trebuie spus că, începând de luna aceasta, Crucea Roşie, Filiala Arad are un nou sediu, pe strada Ceahlău din municipiu.

Patru centre de plasament arădene vor fi dotate cu aparatură şi materiale didactice, în cadrul unui proiect în care este implicată Crucea Roşie Arad. De donaţii vor avea parte copiii orfani şi cu probleme sociale.

Crucea Roşie Arad a intrat într-un proiect destinat copiilor din centre

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 28 minute
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 7 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani. A fost găsită moartă într-o fântână abandonată

Ziare.com acum 2 ore
O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă luni, 13 ianuarie, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită. Poliţiştii au fost anunţaţi de un bărbat din Băileşti, că mama

Dan Şucu va fi preşedinte al clubului Genoa. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi Răzvan Raţ

News.ro acum 4 ore
Genoa CFC anunţă că, luni, s-a reunit Consiliul de Administraţie şi a deliberat numirea lui Dan Sucu în funcţia de preşedinte al clubului. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi fostul internaţional Răzvan Raţ. „Este o onoare să fiu preşedi

Pedeapsa primită de un italian de 70 de ani care și-a împușcat cu mitraliera soția româncă și pe fiica acesteia: ”Din motive de înțeles omenește”

Ziare.com acum 2 ore
Un italian în vârstă de 70 de ani a fost condamnat la 30 de ani de închisoare, în loc de detenție pe viață, după ce și-a ucis soția și pe fiica acesteia, din motive ”de înțeles omenește”, a anunțat, la data de 13 ianuarie 2025, agenția italiană de p

USR cere demararea de urgenţă a procedurilor de numire a unui nou Avocat al Poporului: Am devenit ţara mandatelor expirate ocupate abuziv

News.ro acum 4 ore
USR cere conducerii Parlamentului să demareze de urgenţă procedura de numire a unui nou Avocat al Poporului, în condiţiile în care mandatul Renatei Weber la conducerea instituţiei a expirat cu mai bine de jumătate de an în urmă. USR atrage atenţia c

REZUMAT VIDEO Novak Djokovic, în turul 2 la Australian Open după ce a pierdut primul set: „O experiență puțin ciudată”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Novak Djokovic (37 de ani, 7 ATP) s-a calificat în turul 2 la Australian Open, după ce l-a învins pe Nishesh Basavareddy (19 ani, 107 ATP), scor 4-6, 6-3, 6-4, 6-2. Partida a durat două ore și 57 de minute, iar sârbul a pierdut primul set. De altfel

Olaf Scholz respinge cerea lui Donald Trump ca statele NATO să aloce 5% din PIB pentru apărare

Mediafax acum o ora
„Cinci procente ar însemna peste 200 de miliarde de euro pe an, bugetul federal nu este nici măcar de 500 de miliarde de euro”, a declarat Scholz la un eveniment de campanie în oraşul Bielefeld din centrul Germaniei, potrivit agenţiei dpa. „Acest lu

MAE Atenționare de călătorie în Norvegia! Posibile alunecări de teren, avalanșe și inundații

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Norvegiei asupra faptului că Serviciul Național de Meteorologie norvegian a emis o serie de atenționări meteorolog

Vremea

București
acum

lun.

0°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
Constanta
acum

lun.

0°/5°
mar.

1°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-1°
lun.

-2°/0°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

-1°
lun.

-1°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°