O fată de 14 ani, din Coşula, care va deveni mamă în scurt timp, şi cei trei fraţi ai ei au ajuns să primească asistenţă socială în regim de urgenţă, după ce tatăl lor s-a îmbolnăvit de TBC, iar mama a plecat la muncă în Constanţa.
Copiii au fost preluaţi de Centrul de Primire a Minorului în Regim de Urgenţă şi internaţi la Spitalul de Pneumoftiziologie pentru investigaţii.
În aşteptarea rezultatelor, Protecţia Copilului continuă ancheta şi urmează să ia legătura cu mama, pentru a o aduce acasă.
Potrivit reprezentanţilor instituţiei, deşi s-ar putea vorbi de neglijenţă, părinţii nu pot fi decăzuţi din drepturi, având în vedere că tatăl a cerut singur ajutor.
În cazul fetei de 14 ani, Poliţia a deschis o anchetă, băiatul care a lăsat-o însărcinată urmând să fie cercetat penal.