Toleranţa (lat. tolerare = a suporta) este un termen social, etic şi religios aplicabil unei colectivităţi sau individ, care defineşte respectul faţă de libertatea altuia, precum şi faţă de opiniile sale de orice natură (politice, morale, religioase etc.).
Noţiunea de „toleranţă” apare în istoria culturii europene la începutul secolului al XVI-lea, în strânsă legătură cu gândirea umanistă, întruchipată în persoana lui Erasmus din Rotterdam. Ulterior, numeroase personalităţi s-au ilustrat prin atitudinea lor consecvent tolerantă în confruntarea cu alte opinii sau viziuni asupra lumii. John Locke (1632-1704), în A Letter Concerning Toleration (1689), recomandă toleranţa ca reacţie faţă de orice comportament atipic, considerând că „trebuie suportat ceea ce este contrar uzanţelor comune”. Iar lui Voltaire (1694-1778) i se atribuie o celebră frază, considerată drept o deviză a toleranţei: «Je n’aime pas vos idées, mais je me batterai jusqu’à la mort pour que vous puissiez les exprimer».
Adevărata toleranţă, în spirit umanist, înseamnă mai mult decât o simplă „suportare”, în sensul originar. Ea presupune respectul opiniei contrare şi este strâns legată de libertatea persoanei. Numai toleranţa poate conduce la respectarea deciziilor altor oameni, altor grupuri, popoare şi religii, altor moduri de gândire şi puncte de vedere, altor stiluri şi moduri de viaţă. Şi nu este o întâmplare că liberalismul, campionul afirmării spiritului de toleranţă, a apărut în Anglia, ţară în care libertatea individului s-a manifestat de timpuriu.
Constituţiile statelor democratice moderne garantează libertatea individuală şi de grup, sub diverse forme. Dar toleranţa este mult mai mult decât o chestiune de legislaţie. Ea ţine de mentalităţi, şi numai practicarea toleranţei, vreme de generaţii, poate stinge conflicte ancestrale şi genera acceptare.
În acest „sfârşit al ist
