- Politic - nr. 52 / 15 Martie, 2013 Din punct de vedere ideologic si politic, deceniul al cincilea al secolului al XIX-lea a fost marcat, intr-adevar, de o revolutie la nivel european. O revolutie in modul de a gandi valoarea individului in societate, o revolutie a conceptiilor, pentru ca se respingea ideea de stat multinational, de imperiu, punandu-se in prim-plan criteriul national. Acum, in batranul continent al democratiei, se afisa "principiul natiunilor”, care trebuia sa fie fundamentul statelor europene moderne si criteriul delimitarii granitelor acestora. Acest principiu - in linii generale - va triumfa la sfarsitul Primului Razboi Mondial. In Ungaria si in Principatul Transilvaniei, in anii 1848-1849, framantarile ideologice, sociale si militare paneuropene au primit forme "originale” si au devenit, mai cu seama, ocazia dezlantuirii furibunde a hungarismului (concept in baza caruia tot ceea ce nu este de "aleasa stirpe asiatica” nu este demn sa traiasca), secondata de continue incercari de intimidare si de distrugere, morala si fizica, a celor diferiti din punct de vedere etnic, religios si lingvistic. Iar aceasta, in conditiile in care ungurii nu erau majoritari nicaieri, nici in Panonia macar, si cu atat mai putin in Ardeal si in Banat. Asa se face ca "revolutia” maghiara, avand in principal in frunte capete nobiliare, pe fii ai acestora si multi-multi alogeni, declansata, la 15 martie 1848, a eludat deviza eminamente sociala "Dreptate, egalitate, fraternitate” , pentru a se cantona - in principal - in doua scopuri clar definite si avand dimensiuni pur politice: 1. eliberarea maghiarilor, indeosebi a clasei nobiliare si a fruntasilor politici, de sub tutela imperiala vieneza si 2. supunerea sub ascultarea Budapestei a teritoriilor locuite de slavi (sarbi, croati, ruteni, slovaci, ucraineni) si a Principatului Transilvaniei, care nu facuse pana atunci par