Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bancile in anul insolventelor: au de recuperat credite de peste 2 mld. euro

Publicat in Wall-Street.ro, vineri 15 martie 2013 ·

La cum a inceput 2013 se pare ca acesta va fi anul marilor insolvente din industrie, intrucat odata cu venirea crizei bancile au tot amanat recuperarea creditelor neperformante sperand ca economia isi va relua cresterea, iar companiile isi vor reveni.

Rand pe rand, Oltchim, Mechel Targoviste, Dobrogea Grup sau Romet Buzau au intrat in insolventa la inceputul anului.

Datele Bancii Nationale a Romaniei (BNR) arata ca in ianuarie sumele datorate de debitorii aflati in insolventa se ridicau la aproape 10 miliarde lei (2,28 miliarde euro), nivelul fiind de peste 9 ori mai mare comparativ cu cel inregistrat in aceeasi luna a anului trecut. Totodata, numarul persoanelor juridice aflate in insolventa raportate de banci la BNR a ajuns la 2.234 de firme, in urcare de aproape 6 ori fata de ianuarie 2012.

Astfel, suma medie datorata de o companie aflata in insolventa institutiilor de credit era de 4,5 milioane lei (peste un milion de euro) in prima luna a anului.

“2013 va fi anul marilor insolvente din industrie, cand vedem ce companii au intrat in incapacitate de plata – Oltchim, Mechel, Romet, Dobrogea SA. De asemenea, se pregatesc sa intre in insolventa Termoelectrica si Compania Nationala a Huilei”, a precizat Remus Borza, partener-coordonator Borza si Asociatii.

El spune ca bancile au tot ascuns sub pres creditele neperformante ale companiilor in ultimii ani iar acum, fiind presate de pierderile mari, sunt nevoite sa recurga la toate modalitatile pentru a-si recupera banii.

Sistemul bancar a incheiat anul trecut cu piederi totale de 2,12 miliarde lei, aproape triple fata de 2011. Citeste si:Borza: Turcia, singura piata care ar absorbi lipsa de competitivitate din energieCe planuri are noul proprietar al uzinelor Mechel: cati angajati vor fi concediatiArin Stanescu va administra insolventa Mechel

Potrivit BNR, sume

Articolul in Wall-Street.ro >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Comisia Europeană aprobă „regimul de roaming fără vize” pentru Ucraina / „În sfârşit, un pas important în integrarea europeană a Ucrainei”

G4Media acum 49 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisia Europeană a aprobat includerea Ucrainei în politica UE „Roam like at Home”, permiţând ucrainenilor să utilizeze serviciile de telefonie mobilă în întreaga UE fără a suporta taxe suplimentare,

Sindicaliștii protestează în Piaţa Victoriei faţă de măsurile fiscale: „Afectează capacitatea de administrare a fondurilor europene”

Adevarul acum 42 minute
Blocul Naţional Sindical anunță că salariații din mai multe instituții vor protesta marți, 15 iulie, faţă de măsurile fiscale din primul pachet fiscal.

Fost lider israelian afirmă că „oraşul umanitar” planificat în Gaza ar fi un „lagăr de concentrare”

G4Media acum 46 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Fostul prim-ministru israelian Ehud Olmert a avertizat că un „oraş umanitar” planificat în Gaza, destinat să găzduiască sute de mii de palestinieni, ar fi un „lagăr de concentrare”, potrivit CNN. Ca

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 8 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Titularizare 2025: Aproape 40.000 de candidați susțin marți proba scrisă în 121 de centre din țară

Mediafax acum 50 minute
La această probă pot participa peste 39.700 de candidați care au obținut minimum nota 5 la inspecțiile speciale sau probele practice. Dintre aceștia, peste 7.400 sunt absolvenți ai studiilor liceale pedagogice, postliceale, universitare de licență,

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 13 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 10 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 7 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 11 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

Doi tineri s-au bătut pentru o femeie matură

Pandurul acum 7 ore
Telenovelă în toată regula la Godineşti. Un tânăr în vârstă de 21 de ani care a avut în trecut o relaţie cu o femeie în vârstă de 33 de ani din localitate, a intrat peste aceasta în casă şi a ameninţat-o cu acte de violenţă. Mai mult, acesta a aplic

Vremea

București
acum

23°
mar.

21°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

21°
mar.

20°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

26°
mar.

20°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

17°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

20°
mar.

20°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°