Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Românii au talent“: momentele care au făcut deliciul juriului

Publicat in Adevarul, vineri 15 martie 2013 ·

Ediţia de vineri, 15 martie, a emisiunii „Românii au talent“ a fost una plină de surprize. Juriul a fost pus la încercare de numerele spectaculoase prezentate de participanţi, iar prestaţiile inedite au ridicat publicul în picioare.

O astfel de prestaţie a fost şi cea a lui George Toader, fratele pizzerului Claudiu Toader, care în sezonul al doilea al emisiunii a ajuns până în semifinală.

George a arătat că poate învârti pe degete atât juriul, cât şi aluatul de pizza. Evident, momentul a fost unul pe placul lui Smiley şi al lui Pavel Bartoş, care au decis să îşi arate la rândul lor priceperea.

Publicul a luat şi el parte la această demonstraţie.

Pizzerul George Toader, pe scena de la „Românii au talent“ FOTO PRO TV

O dresoare de câini a venit pe scenă cu un patruped simpatic. Teodora Dinulescu, în vârstă de 17 ani, a prezentat un moment spectaculos, iar juriul a rămas cât se poate de impresionat.

„Mă bucur enorm, ce reuşiţi să faceţi împreună pe scenă este fantastic!“, i-a spus Mihai Petre fetei, iar câinele a început să latre. Desigur, cei doi au primit aprobarea de a merge în etapa următoare.

Desigur, au existat momente amuzante şi concurenţi mai puţin inspiraţi. Un bărbat a dansat pe melodia „Alejandro“, interpretată de Lady Gaga, într-o ultimă încercare de a convinge juriul că are toate atuurile necesare unei vedete. A ieşit în cele din urmă de pe scenă în aplauzele publicului. „Bravo, mă, nenea Popa!“, a strigat şi Andi Moisescu. Un alt concurent a dorit să urce pe scenă cu o sticlă de alcool în mână. „Ia o duşcă“, l-a îndemnat Smiley. „Ţi-ai făcut încălzirea, văd“, l-a ironizat Mihai Petre pe tânărul în vârstă de 20 de ani. Întrebat care e talentul lui, a răspuns: „Am mai multe talente, mă pricep şi la construcţii, la curăţat cartofi, dar în seara asta vreau doar să dansez“. După ce a pus st

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Este oficial: Românii vor putea călători în SUA fără viză. Când se va întâmpla

Wall-Street.ro acum 51 minute
Românii care vor să călătorească în SUA o pot face, începând cu 2025, fără viză, întrucât țara noastră a îndeplinit criteriul pentru calificarea în Programul Visa Waiver. Anunțul vine de la ambasadorul României în Statele Unite ale Americii. „Proces

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum o ora
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Salariul minim brut pe economie crește la 4.050 de lei. Anunțul Guvernului

Ziare.com acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat miercuri, 27 noiembrie, că Guvernul majorează în şedinţă salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată de la 3.700 de lei la 4.050 de lei lunar. ”Majorăm astăzi salariul de bază minim brut pe ţară garantat

UPDATE - SUA anunţă oficial că România se califică pentru programul Visa Waiver. Rata de refuz a vizelor a fost de 2,61 la sută

News.ro acum 41 minute
România se califică pentru programul Visa Waiver, prin care se ridică obligativitatea obţinerii unei vize pentru călătoriile cetăţenilor în Statele Unite, după ce rata de refuz al vizelor a scăzut sub pragul de 3% impus de legislaţia americană, înde

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum 2 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

Trei persoane au fost arestate după ce au încercat să ascundă droguri în ghiozdanul unei fetițe în vârstă de opt ani

Adevarul acum 45 minute
Doi bărbaţi şi o femeie au fost arestaţi după ce au fost prinşi în trafic cu droguri, în Sectorul 1 al Capitalei. Ei au încercat să ascundă marfa, pe 19 noiembrie, în ghiozdanul unui copil de opt ani, care se afla cu ei în maşină.

Explozie violentă într-un bloc din județul Brașov. Un bărbat a ajuns în stare gravă la spital. 20 de oameni s-au autoevacuat

Ziare.com acum 49 minute
Bărbat în stare gravă în judeţul Braşov, după ce o explozie s-a produs, miercuri, 27 noiembrie, într-un bloc din Codlea. Victima a suferit arsuri fiind intubat şi preluat de un echipaj SMURD pentru a fi transportat la spital. Aproximativ 20 de perso

Firea: Am votat alături de colegii mei din Parlamentul European ca România să rămână la masa negocierilor, cu o poziţie strategică în noua Comisie Europeană.

News.ro acum 37 minute
Europarlamentarul Gabriela Firea afirmă, după ce noua Comisie Europeană a primit aprobarea Parlamentului European, că a votat alături de colegii săi din Parlamentul European ca România să rămână la masa negocierilor, cu o poziţie strategică în noua

CNAIR: Au fost deschise încă două spaţii de servicii pe A1, la Miercurea Sibiului

News.ro acum o ora
Alte două spaţii de servicii - cu locuri de parcare, staţii de încărcare pentru autovehicule electrice, staţii de carburanţi, magazine şi toalete - au fost deschise pe autostrada A1, tronsonul Orăştie-Sibiu, în zona localităţii Miercurea Sibiului, a

Președintele Ungariei vine la Timișoara la evenimentele de celebrare a Revoluției din decembrie 1989

Adevarul acum 57 minute
Tamás Sulyok, președintele Ungariei, va veni, în decembrie, în România cu ocazia împlinirii a 35 de ani de la Revoluția din Timișoara. Acesta va lua parte, între 13-15 decembrie, la evenimentele de celebrare a Revoluției din decembrie 1989.

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

6°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/8°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

11°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

3°/7°
joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

1°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/8°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/8°