Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Martin Schultz CRITICĂ Franţa şi Marea Britanie pentru iniţiativele individuale privind Siria

Publicat in Romania Libera, vineri 15 martie 2013 ·

Preşedintele Parlamentului European, Martin Schultz, a criticat Franţa şi Marea Britanie pentru că au declanşat discuţiile privind posibilitatea oferirii de armament opoziţiei siriene, informează AFP, potrivit Mediafax.

"Aş vrea să nu facem din nou aceeaşi eroare în cadrul UE, aceea de a vorbi individual înainte să fie luată o decizie generală", afirmă social-democratul german.

"Trebuie să discutăm în calm pentru a şti dacă ridicarea embargoului are ca obiectiv înlocuirea regimului Bashar al-Assad cu un guvern democrat", adaugă preşedintele PE.

Citeşte şiŞeful diplomaţiei franceze: Parisul şi Londra vor livra arme rebelilor sirieni, inclusiv în lipsa unui acord UE

Uniunea Europeană va încerca să ajungă, săptămâna viitoare, la o "poziţie comună" în privinţa livrării de armament opoziţiei siriene, a anunţat preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy. "Problema anulării embargoului a fost ridicată de unele state membre. Ne-am pus de acord să le cerem miniştrilor de Externe să examineze urgent situaţia cu ocazia reuniunii programată săptămâna viitoare la Dublin şi să elaboreze o poziţie comună", a precizat Van Rompuy.

Citeşte şi Olanda ridică nivelul de alertă teroristă din cauza cetăţenilor săi care luptă în Siria

Franţa şi Marea Britanie susţin ideea oferiririi de arme insurgenţilor sirieni. Preşedintele Franţei, François Hollande, a anunţat joi că Franţa este "pregătită să îşi asume responsabilitatea" chiar şi fără un consens european.

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a pledat pentru prudenţă: "Trebuie să fim atenţi ca regimul să nu primească şi el mai multe arme de la ţările care îl susţin".

Citeşte şi Irak: 48 militari sirieni, omorâţi de organizaţia teroristă Al-Qaida

Preşedintele Parlamentului European, Martin Schultz, a criticat Franţa şi Marea Britanie pentru că au declanşat discuţiile privind

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 5 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 6 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 2 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 10 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 2 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 5 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum 2 ore
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Curtea Constituțională a publicat hotărârea prin care a anulat candidatura lui Călin Georgescu

Wall-Street.ro acum 13 ore
Curtea Constituțională a publicat hotărârea referitoare la eliminarea lui Călin Georgescu din cursa prezidențială. Recent, Curtea Constituțională a respins și contestația lui Georgescu cu privire la decizia de respingere a înregistrării candidaturii

Vremea

București
acum

13°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
mar.

0°/5°
Iasi
acum

16°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
mar.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°
mar.

-0°/6°