Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Avocat: Dan Diaconescu s-a înţeles cu Volksbank să nu mai fie executat silit

Publicat in Vremea Noua, vineri 15 martie 2013 ·

Avocatul Daniel Fenechiu a declarat vineri, pentru MEDIAFAX, că Dan Diaconescu nu va mai fi executat silit de către Volksbank, indiferent de hotărârea pe care o va lua Judecătoria Sectorului 1 în privinţa acţiunii depuse de bancă la instanţă, după ce s-a ajuns la o înţelegere amiabilă între părţi.

Fenechiu a arătat că Diaconescu a avut două întâlniri cu factori importanţi de decizie din cadrul băncii, respectiv directorul departamentului care s-a ocupat de linia de credit accesată de clientul său, şi că s-a ajuns la o înţelegere clară, care nu include şi varianta executării silite a clientului său.

Concret, a explicat avocatul, Diaconescu va continua restituirea sumelor de bani conform înţelegerii la care s-a ajuns, în vreme ce banca nu va continua procedura executării silite a clientului său nici dacă Judecătoria Sectorului 1 admite acţiunea de încuvinţarea executării silite.

Avocatul a adăugat că înţelegerea a fost perfectată cu oficialii bănci vineri, la ora 14.00.

“A fost vorba despre o neînţelegere generată de lipsa de comunicare. S-au repus contractele pe tapet şi se va continua restituirea sumelor de bani, conform programului. Nu mai există niciun diferend între Diaconescu şi bancă”, a mai spus Fenechiu.

Volksbank România a cerut instanţei încuviinţarea executării silite a lui Dan Diaconescu pentru un credit bancar de peste 2,3 milioane de euro, dosarul fiind înregistrat în 7 martie şi având termen vineri, la Judecătoria Sectorului 1.

Părţile din dosar sunt Volksbank România SA, în calitate de creditor, şi Dan Diaconescu, debitor, cauza fiind legată de recuperarea unui credit acordat acestuia de către bancă.

mediafax.ro

Avocatul Daniel Fenechiu a declarat vineri, pentru MEDIAFAX, că Dan Diaconescu nu va mai fi executat silit de către Volksbank, indiferent de hotărârea pe care o va lua Judecătoria Sectorului 1 în pri

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 4 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 59 minute
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 4 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 31 minute
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum o ora
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 3 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

Suedia va închiria celule în închisorile din Estonia, deoarece nu mai are loc pentru deţinuţi

HotNews acum o ora
Suedia se îndepărtează de reabilitarea penală în favoarea încarcerării în masă în stil american, au afirmat experţii, în contextul în care ţara se pregăteşte să închirieze locuri în închisorile estoniene pentru a ajuta la gestionarea creşterii rapid

VIDEO. Unii dintre apropiații criminalului din Mureș au început să colaboreze cu Poliția!

Ziua Constanta acum 6 ore
În cadrul anchetei privind cazul Gânj Emil, căutat pentru uciderea fostei sale iubite, au apărut noi evoluții semnificative. Surse apropiate investigației au confirmat astăzi că unii dintre apropiații lui Gânj Emil au început să colaboreze cu Poliți

UPDATE - Congresul PNL - Bolojan a fost ales preşedintele PNL cu 976 de voturi / Noii prim-vicepreşedinţi ai partidului sunt: Predoiu, Ciucu, Veştea şi Pauliuc / Dan Motreanu, noul secretar general al partidului / Ce a declarat Ilie Bolojan

News.ro acum 4 ore
Ilie Bolojan a fost ales sâmbătă, la Congresul PNL preşedintele partidului, cu 976 de voturi. Delegaţii au stabilit şi cine vor fi cei patru vicepreşedinţi ai partidului. Aceştia sunt: Cătălin Predoiu, Ciprian Ciucu, Adrian Veştea şi Nicolae Paulicu

UPDATE - Donald Trump anunţă tarife vamale de 30% pentru UE, faţă de 10% în prezent: „Am decis să mergem mai departe” / Reacţia Comisiei Europene

News.ro acum 4 ore
Donald Trump a anunţat tarife de 30% la mărfurile din Uniunea Europeană, potrivit Reuters. Bruxelles-ul şi Washingtonul erau în curs de negociere a unui acord comercial pe această temă. Preşedintele SUA a declarat că a „decis să meargă mai departe”.

Vremea

București
acum

27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

23°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/32°
lun.

19°/36°
mar.

19°/33°
Constanta
acum

23°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
lun.

19°/33°
mar.

21°/31°
Timisoara
acum

26°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/36°
lun.

20°/37°
mar.

21°/36°