Vicepremierul Ungariei, Semjen Zsolt, a defilat călare, vineri, la Târgu Secuiesc, alături de preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamas Sandor, şi de parlamentari UDMR, în cadrul manifestărilor organizate de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni.
Manifestările de 15 Martie de la Târgu Secuiesc au început, vineri, cu defilarea reprezentanţilor şcolilor şi satelor din zonă, iar aceştia din urmă au venit cu căruţe în centrul municipiului, arborând steagul Ungariei şi cel secuiesc şi cântând muzică tradiţională maghiară.
Alături de ei, au defilat călare vicepremierul Ungariei, Semjen Zsolt, şeful CJ Covasna, Tamas Sandor, senatorul UDMR Olosz Gergely, deputatul Fejer Laszlo Odon.
Semjen Zsolt a declarat corespondentului MEDIAFAX că el a pornit de la Parlamentul Ungariei "de sub steagul secuiesc" şi în drum spre Târgu Secuiesc a observat că acest drapel este arborat în foarte multe localităţi, ceea ce exprimă, în opinia sa, solidaritatea maghiarilor de pretutindeni.
Semjen a subliniat că ceea ce vor maghiarii nu este nimic extrem, fiind drepturi care au precedente şi sunt acceptate în Uniunea Europeană.
El a spus că este important ca un reprezentant al Guvernului Ungariei să se afle de 15 Martie în judeţul Covasna, alături de maghiarii de acolo, dar a menţionat că prezenţa sa are şi o motivaţie personală, mama sa fiind din Transilvania.
Întrebat de ce a venit călare la aceste manifestări, el a afirmat că este vorba de o tradiţie, a cărei păstrare este foarte importantă, întrucât uneşte comunitatea.
Potrivit organizatorilor, aproximativ 10.000 de persoane au participat la manifestările de la Târgu Secuiesc, centrul oraşului fiind decorat cu steaguri secuieşti şi ale Ungariei. După defilare, a început manifestarea principală, în cadrul căreia oficialităţile au susţinut discursuri şi au avut loc momente artistice.
De ase