În referatul procurorilor prin care au cerut arestarea judecătoarei Viorica Dinu de la Tribunalul Bucureşti anchetatorii spun că magistratul a discutat cu unul din avocaţii care i-au remis şpaga despre filierele de mită din instanţe. Viorica Dinu spunea că sunt unii judecători care ar fi „prea tâmpiţi” ca „să facă” bani. Dosarul investigat de DNA relevă că Viorica Dinu şi colega sa, Antoanela Costache, făceau parte dintr-o reţea în care avocaţii mituiau judecătorii pentru a le pune în libertate clienţii închişi.
Judecătoarele Viorica Dinu şi Antoanela Costache au fost arestate preventiv în urma unei investigaţii a DNA în care sunt acuzate de luare de mită şi trafic de influenţă. Cele două judecătoare ar fi primit diverse sume de bani pentru a aproba cererile de eliberare condiţionată a diverşilor inculpaţi încarceraţi. Printre cei care le-ar fi mituit pe judecătoare se numără şi fratele lui Dinel Staicu. Acesta le-ar fi promis celor două judecătoare 150.000 euro pentru a-l elibera condiţionat pe Dinel Staicu. În final, Viorica Dinu a primit 55.000 euro, însă Dinel nu a fost eliberat judecătoare restituind banii. În acest caz banii erau remişi prin intermediul unui avocat.
Discuţia dintre judecătorul DINU VIORICA şi soţii PETRE DANIELA şi PETRE DANIEL-COSTEL abundă în referiri la diverşi judecători, avocaţi şi intermediari implicaţi în acte de corupţie, se arată în referatul DNA.
Protrivit procurorilor cei trei interlocutori schimbau informaţii despre cine şi cu cine „lucrează”, dar şi despre judecători care ar fi „prea tâmpiţi” ca „să facă” bani, accentele filozofice ale conversaţiei fiind axate pe aceea că cei care dau şi primesc mită nu fac altceva decât „să mănânce o pâine”.
În referatul procurorilor prin care au cerut arestarea judecătoarei Viorica Dinu de la Tribunalul Bucureşti anchetatorii spun că magistratul a discutat cu unul di