Degeaba a fost daramat zidul Berlinului, din moment ce in ultrademocratica UE tot mai multe voci il regreta. Iar motivele regretelor si ale caznelor comisarilor europeni precum si ale guvernelor Germaniei, Finlandei, Olandei si Danemarcei il constituie recent intratele Romania si Bulgaria, codasii, sarantocii, barbarii, vinovatii de serviciu ai Europei.
Sa fie consecinta atator secole de segregare a religiei ortodoxe majoritare in Estul continentului? Desi catolicii si cultele neoprotestante au depasi demult 10%, se pare ca dihotomia falsa catolic-ortodox continua si in prezent sa tulbure leadership-ul occidental in forme mai mult sau mai putin "soft".
Iesirea din lagar
Astfel, proaspat eliberate de sub jugul sovietic, tinerele democratii estice au avut de infruntat aroganta seculara a Apusului care le-a impus in schimbul admiterii in UE fel de fel de conditii, dintre care unele valabile referitoare la democratie si statul de drept, iar altele, reguli si principii "in miscare", vorba ministrului roman al Justitiei, pe care, oricat te-ai stradui, nici ca le poti indeplini.
Este si cazul Mecanismului de Cooperare si Verificare cu ajutorul caruia Romania si Bulgaria sunt tinute la granita Schengen pe motiv de ineficienta a Justitiei, adica, pofta continua a mai marilor europeni de a scorni noi si noi bariere impotriva "veneticilor". O conditie fiind sa prinda "pesti mari" in plasa judecatorilor. Nu ni s-a spus cati. Va fi fiind vorba de un plan cincinal, o norma de condamnare a marilor corupti, sau numarul condamnarilor depinde de bunavointa cuiva?
Conditii, criterii, mecanisme...
Nu este singurul criteriu vulnerabil al rapoartelor MCV, desi la acest capitol stradaniile Romaniei nu sunt de ici-colea.
Presati de asemenea conditionari, procurorii au dresat dosare unui mare numar de demnitari