Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mii de studenţi au manifestat la Madrid împotriva austerităţii

Publicat in Antena 3, vineri 15 martie 2013 ·

Mii de studenţi spanioli au manifestat joi la Madrid împotriva reducerilor bugetare care au afectat şcolile şi universităţile, defilând în spatele unei pancarte uriaşe pe care era scris: "Educaţia noastră nu va plăti pentru datoria voastră", relatează AFP.

"Privatizează educaţia, cresc taxele universitare, taie din bugetele de cercetare şi sunt din ce în ce mai mulţi studenţi într-o clasă", declară Jorge Barrio, un student inginer în vârstă de 20 de ani.

"Este o ruşine. Singura soluţie pe care o vâd este să plecăm la studii şi la muncă în străinătate", a adăugat un manifestant pregătit să se alăture miilor de tineri spanioli care pleacă în căutare de muncă în străinătate, în timp ce rata şomajului printre cei cu vârste între 16 şi 24 de ani depăşeşte 55%.

Guvernul de dreapta condus de Mariano Rajoy şi-a anunţat acum un an intenţia de a economisi trei miliarde de euro pe an în sectorul educaţiei, în cadrul politicii sale de austeritate ce vizează stabilizarea finanţelor publice.

Regiunile, care gestionează acest buget alături de cel al sănătăţii, au fost de asemenea autorizate să crească taxele de înscriere la universitate cu 50%, trecând în medie de la 1.000 de euro la 1.500 de euro, şi să crească cu 20% numărul studenţilor pe grupă.

Însă potrivit sindicatului studenţilor, care face apel la protest "pentru a apăra universitatea publică" şi "faţă de şomajul tinerilor", cinci miliarde de euro ar fi fost deja economisite din bugetul educaţiei şi 80.000 de posturi suprimate în rândul cadrelor profesorale.

Mii de studenţi spanioli au manifestat joi la Madrid împotriva reducerilor bugetare care au afectat şcolile şi universităţile, defilând în spatele unei pancarte uriaşe pe care era scris: "Educaţia noastră nu va plăti pentru datoria voastră", relatează AFP.

"Privatizează educaţia, cresc taxele unive

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„România risca un curs la 6 lei euro și șomaj la 30-40%”. Avertismentul unui vicepremier

HotNews acum o ora
România risca să ajungă într-o situație de criză economică similară Greciei din 2010, cu un „curs la 6 lei” și „șomaj de 30%”, dacă guvernul nu ar fi adoptat rapid, până pe 8 iulie, pachetul de măsuri fiscale, a declarat vicepremierul Dragoș Anastas

Schimbări majore în asigurările de sănătate: cine mai beneficiază de servicii medicale fără plata CASS din 1 septembrie

Adevarul acum 45 minute
De la 1 septembrie 2025, doar anumite categorii de persoane vor mai beneficia de asigurare medicală fără plata contribuției la sănătate (CASS).

FOTO+VIDEO Control al comisarilor ANPC în zona Nordis din Mamaia. Au fost aplicate mai multe amenzi

Ziua Constanta acum o ora
Comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Comandamentul litoral 2025, din dispoziția președintelui Cristian Popescu Piedone, au derulat, în data de 15 iulie 2025, o serie de controale în stațiunile de pe litoral și în zona NORD

Alertă meteo! Județul Botoșani sub Cod Galben astăzi

Botosani News acum 52 minute
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o atenționare tip cod galben de instabilitate atmosferică accentuată pentru județul Botoșani valabilă, miercuri, între orele 10: 00 – 22:00. În intervalul menționat vor fi perioade cu instabilitate atmo

Mehedinţi: Trafic blocat pe DN 6, la ieşire din Orşova, din cauza unui autotren răsturnat pe şosea după ce a lovit un parapet/ Combustibilul din autovehicul se scurge în Dunăre/ Au fost anunţate Garda de Mediu şi Apele Române

News.ro acum 57 minute
Traficul rutier este blocat pe DN 6 Caransebeş - Drobeta-Turnu Severin, la ieşire din Orşova, judeţul Mehedinţi, din cauza unui autotren care s-a răsturnat pe şosea după ce a lovit un parapet. Combustibilul din autovehiculul care blochează şoseaua s

Primul oraș din România care montează gard electric împotriva urșilor. Au fost deja instalați 800 de metri

Adevarul acum 2 ore
Locuitorii din Râșnov, județul Brașov, vor fi protejați de urșii care coboară la containere cu ajutorul unui gard electric. Primii 800 de metri de barieră au fost deja instalați.

US Open 2025: Aproape toate jucătoarele din top 100 WTA, pe tabloul principal la simplu. Cîrstea, Cristian şi Ruse direct pe tabloul principal, alte patru românce sunt rezerve

News.ro acum o ora
Numărul 1 mondial şi campioana en titre, Aryna Sabalenka, se află în fruntea listei participantelor pe tabloul principal de simplu feminin la US Open 2025, care a fost publicată marţi de organizatori. Pe listă sunt aproape toate jucătoarele din top

Se umple pușculița! Ce sumă a intrat în conturile lui Gigi Becali, după ce FCSB s-a calificat în turul 2 preliminar din Liga Campionilor

Gazeta Sporturilor acum 28 minute
s-a calificat în turul al doilea preliminar din Liga Campionilor, deși a înregistrat un rezultat rușinos în manșa retur a confruntării cu andorranii de la , Campioana a scăpat „ca prin urechile” acului de o rușine istorică, după o evoluție slabă, da

50 lei în plus la pensie, în fiecare lună pentru această categorie de pensionari din România

Cancan acum o ora
În ciuda măsurilor de austeritate, statul vine și cu vești bune pentru unii români! O anumită categorie de pensionari va primi un ajutor lunar care poate varia. Unii dintre aceștia pot primi chiar și 50 de lei în plus. Află, în articol, toate detali

Video Un ministru cubanez demisionează după ce a negat existența cerșetorilor. Cine caută prin gunoaie „participă ilegal la serviciul de reciclare”

Adevarul acum o ora
Declarațiile făcute de ministrul cubanez al Muncii au fost criticate de cetățeni, activiști și chiar de președinte. Criza economică din Cuba a agravat sărăcia, iar realitatea contrazice afirmațiile oficiale.

Vremea

București
acum

28°
mie.

20°/37°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

25°
mie.

19°/29°
joi

17°/29°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

30°
mie.

21°/37°
joi

19°/25°
vin.

18°/25°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

17°/34°
joi

14°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/26°
Timisoara
acum

24°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/33°