„Tot înainte... era mai bine“, spuneau românii în perioada comunismului regretând anii interbelici. Dacă cinvea era auzit, risca ani grei de puşcărie. Replica s-a păstrat pe buzele românilor şi după Revoluţia din ’89. Oamenii regretă locurile de muncă, concediile şi locuinţele din Epoca de Aur. Sociologii cred că această epocă este regretată în special de persoanele de vârsta a treia şi de cele care o duc mai greu în ziua de azi.

„A-nceput de ieri să cadă

Câte-un cetăţean pe stradă.

Ar mânca, n-are făină...

Ar citi, n-are lumină...

Ar pleca, n-are maşină...

Ghici ghicitoare mea:

În ce «iepocă» era?”

Timpuri în care nevoile de bază erau raţionalizate, controlate, refuzate, obţinute numai prin umilinţe. Timpuri în care perspectiva era opacă. Timpuri în care libertatea era doar termenul din cărţile de istorie pentru care au luptat strămoşii noştri. Timpuri în care nu ştiam ce se află dincolo de ziduri, speriaţi constant de influenţa nefastă a Occidentului. Timpuri în care nu aveai decât dreptul de a te supune. Cine le-ar putea regreta?

Tot mai mulţi români sunt însă nostalgici în ziua de azi după regimul comunist, pentru că Epoca de Aur, mitul ei, încă îi fascinează pe mulţi. Siguranţa serviciului, o casă, un concediu la mare sau la munte, siguranţa şi predictibilitatea vieţii sunt tot atâtea argumente ale celor care cred în mitul Epocii de Aur a lui Ceauşescu.

Specialiştii în sociologie şi psihologie consideră că resorturile interne care conduc la apariţia unor astfel de sentimente sunt explicabile în rândul persoanelor de vârsta a doua şi a treia, dar greu de înţeles în rândul tinerilor.

„Este o epocă pe care o regretă cei în vârstă, cei de vârsta a treia şi dincolo de ea. Este adevărat, erau nişte avantaje – primeai o casă, plăteai o chirie mică, asistenţa medicală era gratuită, puteai, din salariile f