Caci cum altcumva se poate caracteriza o noapte in care o echipa din Romania e eliminata la doar un gol de marea campioana a Europei.
Sentimentele de frustrare si onorabilitate sunt amestecate acum, cand peste noapte au trecut si amintirile, ca fumul alburiu care se revarsa in Piata San Pietro alaltaieri, s-au revazut si fazele golurilor, s-au cautat si vinovatii, desi acum nu ar fi cazul.
Nimic nu ne poate face sa ne simtim inferiori, chiar si in fata unei mari echipe, de calibrul celor de la Chelsea Londra. Si asta pentru ca pornim din start cu amintirea sonora a celor aproape 10.000 de romani, care au dominat clar fondul sonor, peste cei 32.000 de englezi. Cand oare s-a mai intamplat asta pe Stamford Bridge?
Nu ne simtim mai prejos nici cand vorbim despre joc sau chiar rezultate. Am invins acasa pe Chelsea, cu un scor fragil care putea fi si mai mare pe Arena Nationala. Am egalat Chelsea la ea acasa si am fost la doar 20 de minute de o imensa calificare. Iar jocul, in ambele manse, a fost laudat de toata lumea. Numerosi jucatori de la Steaua chiar, si-ar putea lua zborul spre o echipa de calibrul lui Chelsea, dupa aceste jocuri.
Greu de explicat, de zis, de pus degetul pe rana, cand vrem sa explicam ce ne-a lipsit ieri. De regula, inaintea unui joc mare, sunt necesare doua lucruri: entuziasm si intelepciune. Asta pe langa valoarea individuala, de grup, un lot unit. Lucruri pe care deja Steaua le-a dovedit cu Ajax, in 16-imi si nu numai. Dar insuficiente pentru a rapune o echipa in care doar Fernando Torres, a fost cumparat pentru peste 50 de milioane de euro. La noi, Adi Rocha era cumparat pe nici macar cateva sute de mii de euro...
Mai are sens sa revedem cu ochii minti momentele care au decis partida de la Londra? Poate clipa cand Rusescu a fost hipnotizat de privirea disperata a lui Cech, iar mingea bl
