Ion Caramitru, preşedintele UNITER, a declarat vineri, pentru MEDIAFAX, că a fost "neplăcut surprins" de decizia Institutului Cultural Român (ICR) de a considera Festivalul Naţional de Teatru neeligibil pentru a primi o finanţare de la ICR.
Institutul Cultural Român (ICR) a publicat, miercuri, lista proiectelor eligibile şi neeligibile la finalul etapei administrative de selecţie a dosarelor depuse în cadrul concursului de proiecte anunţat de institut pe 29 noiembrie 2012.
Între proiectele neeligibile se regăseşte Festivalul Naţional de Teatru (FNT) - ediţia a XXIII-a, organizat de Uniunea Teatrală din România (UNITER ).
Contactat de MEDIAFAX, vineri, Ion Caramitru a declarat că UNITER nu a primit nicio informare oficială de la ICR în privinţa desemnării FNT neeligibil, precizând că a aflat din presă de acest lucru.
"Sunt surprins, neplăcut surprins că un eveniment de o asemenea anvergură nu-şi găseşte loc în activitatea ICR", a spus Ion Caramitru.
El a precizat că în privinţa acestui aspect va fi convocat Senatul UNITER. "Senatul UNITER trebuie convocat pe această poveste, pentru că este o activitate de primă importanţă, de importanţă naţională acest festival", a mai spus Caramitru.
Pe de altă parte, ICR a transmis, joi seară, un comunicat de presă, potrivit căruia eligibilitatea proiectelor "se referă strict la aspecte de ordin tehnico-financiar (actele justificative cerute să însoţească proiectele respective) şi la încadrarea în legislaţie".
În privinţa acestui aspect, Ion Caramitru spune: "De ce ani de zile a fost motivaţia corectă şi s-a putut face şi acum nu? Nu s-a schimbat nimic din punctul de vedere al modului de funcţionare a festivalului. Fondurile vin din mai multe surse, de la ICR, de la Ministerul Culturii şi de la Primăria Capitalei, de regulă. Nicăieri, nici la minister, nici la ICR, nici la Primăria Cap