Federaţia Sanitas, în colaborare cu Ministerul Sănătăţii, elaborează mai multe cursuri de formare pentru personalul medical calificat, în cadrul proiectului „Îmbunătăţirea adaptabilităţii, flexibilităţii şi competitivităţii personalului din sectorul sanitar“.
Cursurile sunt valabile pentru toate regiunile ţării, inclusiv pentru asistenţii din Iaşi, şi se desfăşoară pe parcursul unui an întreg, în mai multe etape. Asistenţii medicali ieşeni care vor să participe la aceste cursuri de formare trebuie să depună un dosar la filiala locală a Federaţiei Sanitas. Anul acesta se vor forma patru grupe a câte 30 de persoane. Numărul de locuri a fost stabilit prin împărţirea lor la nivel naţional. Lectorii care vor ţine cursurile sunt atât din Iaşi, cât şi din Bucureşti. Asistenţii care se înscriu la cursuri nu trebuie să plătească niciun fel de taxă, iar din acest motiv adresabilitatea este foarte mare.
„Organizăm cursuri de formare profesională în fiecare an, pentru o mare parte din personalul medical din oraş. Cursurile sunt deosebit de serioase, iar prezenţa este obligatorie. Seriile sunt programate din timp şi au loc după-amiaza, astfel încât participanţii să-şi poată organiza programul la serviciu. Dacă se descoperă că o persoană a fost la curs în timpul serviciului sau invers, aceasta este descalificată şi nu mai poate participa la activităţi. Mai mult, la sfârşitul cursurilor se fac evaluări, în baza cărora se obţin diplome de calificare“, a spus Viorel Tănase, preşedintele Federaţiei Sanitas, filiala Iaşi.
În cadrul proiectului a fost realizat şi un manual de bune practici privind combaterea discriminării în sistemul sanitar, ce se distribuie personalului din sectorul sanitar. De asemenea, în cadrul proiectului se vor desfăşura şi patru sesiuni de lucru, la care vor participa managerii din sectorul sănătăţii. Prin intermediul acestor întâniri se dore