Încep să mă cam plictisesc de autoelogiile repetate ale noilor guvernanţi; cele 3+6 luni de când au preluat puterea sunt deja prea multe, pentru a prezenta la nesfârşit, ca un mare succes, reîntregirea salariilor şi creşterea pensiilor cu 4%! Îndreptarea gafelor grosolane ale guvernării Băsescu şi acordarea unor drepturi prevăzute de mult în legislaţia românească erau o obligaţie elementară a unor conducători cu minimă aplecare către cei guvernaţi; automulţumirea instalată printre decidenţii politici ai momentului falsifică realitatea care se prăbuşeşte peste noi: taxe tot mai mari, preţuri la utilităţi care cresc în fiecare an, alimente tot mai scumpe, datorii tot mai mari ale populaţiei către bănci. În aceste condiţii, ce mai înseamnă revenirea la salariile din 2008 sau creşterea cu 4% a unor pensii care sunt cele mai mici din Uniunea Europeană? Rămân la părerea că prioritatea reală a României ţine de starea naţiei, de pauperizarea provocată de măsurile prosteşti de austeritate şi de distrugerea şi înstrăinarea economiei. Dar ca să te ocupi de astfel de lucruri îţi trebuie seriozitate, competenţă, pricepere şi foarte multă voinţă politică. Din păcate, politicienii noştri rămân la stadiul în care gargara, scandalul, intrigile, scenariile şi investigaţiile fără finalitate au rolul de a acoperi adevăratele probleme ale României.

În numărul trecut, colega Simona Stan vorbea despre cerşetorul care de multe ori îţi aruncă înapoi monedele pe care i le-ai dat, reproşându-ţi că e prea puţin. Este probabil categoria cea mai certată cu munca şi care ne-a făcut de baladă prin toată Europa, odată cu deschiderea graniţelor. Staţi să vedeţi ce fericire pe ei, când vom intra şi în Schengen… Mie mi s-a întâmplat cu totul altceva, zilele trecute; eram la K***land, unde am făcut câteva cumpărături. În timp ce îmi puneam în maşină pachetele, s-a apropiat o femeie de vreo 50