Preşedintele Institutului Cultural Român (ICR), Andrei Marga, a declarat că recentul scandal legat de rezultatele concursului de finanţare de proiecte culturale organizat de ICR este "o furtună într-un pahar cu apă", acesta spunând că dosarele declarate "neeligibile" au fost cele incomplete ca dosar şi că nu s-a respins nimic până acum.
O parte a presei a scris că mai multe proiecte culturale de notorietate au fost respinse de la finanţare de ICR. Printre ele: TIFF, Festivalul de Film Anonimul şi Festivalul de Jazz de la Sibiu. "E o alertă falsă", susţine şeful ICR, care precizează că dosarele erau incomplete.
Marga afirmă într-un interviu acordat RFI că "nu s-a respins nimic. Este o competiţie pentru sprijinul financiar dat de Institutul Cultural Român. Competiţia are două etape: o etapă, dacă vreţi, tehnico-financiară şi o etapă a selecţiei valorice. În acest sens, este un regulament afişat pe site, se vede limpede".
Preşedintele ICR spune că dosarele au trecut printr-o primă etapă, aceea de verificare a actelor - procedură care se face conform Ordonanţei 51/1998, ce reglementează accesul la resursele instituţiilor publice din sfera culturii.
"Şi atunci, s-a dat o listă de eligibil, cei care nu sunt pe listă au fost invitaţi încă de alaltăieri ca până luni (18 martie, n.r.) să-şi completeze actele, sunt nişte acte de natura extraselor de cont, de natura altor finanţări, a cofinanţărilor şi nu altceva. Nu a fost nimeni eliminat până la această oră, toată lumea este în competiţie, doar că acolo unde dosarul era incomplet s-a cerut completarea dosarului. Apoi vine selecţia valorică, pe care o face o comisie de specialişti", a mai spus Andrei Marga.
"Ele trec de etapa tehnică aducând nişte acte, care sunt, cum să zic, aproape banale, să indici ce cofinanţări ai. Sunt proiecte mari, cu 300.000 de euro, cu 40.000 de euro, şi e natural să se