Plecat la Muntele Athos, Gigi Becali n-a putut face turul televiziunilor pentru a-şi „mitralia“ echipa după înfrângerea de joi seară. Paradoxal, criticile au venit din partea antrenorului, care, de obicei, nu-şi atacă elevii în public.
Steaua a jucat cu mult curaj la Londra, însă eliminarea din Liga Europa a făcut că acest lucru să nu mai conteze prea mult pentru Laurenţiu Reghecampf. La finalul partidei, tehnicianul de 37 de ani, copleşit şi de emoţii, a fost dur cu jucătorii săi.
„Cred că în momentul când ai ocazii şi ajungi unu contra unu, trebuie să marchezi, mai ales când joci contra unei echipe precum Chelsea. Dacă Rusescu marca în minutul 4, alta era situaţia acestui meci. Din păcate, n-am fost atenţi nici pe faza defensivă, mai ales la jucătorii lor puternici. Le-am spus că Mata trebuie blocat când are mingea pe stângul, dar n-am fost atenţi la acea fază şi el a înscris golul de 1-1. Tănase trebuia să-i blocheze stângul lui Mata, ceea ce n-a făcut. Apoi, la faza dinaintea golului de 2-1, Râpă n-avea de ce să-l faulteze pe Hazard. A provocat lovitura liberă din care a marcat Terry“, a spus, supărat, „Reghe“.
Tehnicianul a avut, totuşi, puterea să vorbească şi despre viitor: „N-avem timp de pierdut şi trebuie să ne revenim rapid, pentru că avem un meci important la Bucureşti, cu FC Vaslui. Trebuie să-i facem pe băieţi să-şi revină după acest eşec cât mai rapid. Una peste alta, cred că am făcut o figură frumoasă în Liga Europa, am făcut oamenii fericiţi. Sunt mândru de jucătorii mei“.