Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bomboanele otrăvite care au ucis copilul român: Italienii au deschis anchetă pentru OMOR CALIFICAT

Publicat in Romania TV, vineri 15 martie 2013 ·

Autorităţile au declanşat o anchetă pentru omor calificat şi tentativă de omor în cazul decesului copilului român de cinci ani în Sicilia, principala ipoteză fiind cea a unei răzbunări împotriva familiei de români, în contextul în care ciocolatele cu pesticid fuseseră primite cadou.

Carabinierii au stabilit că familia de români din Sicilia primise cadou, săptămâna trecută, o cutie cu ciocolată şi o sticlă de vin. Produsele - care, conform anchetatorilor, au fost stropite cu pesticid în mod intenţionat -, au fost lăsate într-o sacoşă la uşa familiei românilor, în localitatea siciliană Naro.

Potrivit site-ului de ştiri Sicilia.it, citat de Mediafax, Procuratura din Agrigento a iniţiat o anchetă pentru omor calificat şi tentativă de omor, iar anchetatorii cred că cineva a vrut să se răzbune pe familia de români. În ciocolate şi într-o sticlă de vin din casa familiei de români anchetatorii au depistat o cantitate mare dintr-un pesticid foarte puternic utilizat în agricultură.

Conform medicilor legişti, copilul român decedat joi s-a intoxicat cu un pesticid puternic. El şi ceilalţi doi fraţi au mâncat ciocolatele stropite cu pesticid. Iniţial, anchetatorii suspectau că pesticidul provenea din cerealele conţinute în ciocolata consumată. "Din analizele efectuate s-a stabilit că micuţul nu ingerase metanol, ci un pesticid", a declarat pentru site-ul TGcom.24 profesorul Ignazio Barberi, specialist al Spitalului din Messina, informează Mediafax.

Copilul în vârstă de cinci ani, Sebastian Lupescu, intrase în moarte cerebrală miercuri. Joi în jurul orei 15.15 (16.15, ora României), micuţul a decedat, la secţia de terapie intensivă a spitalului din oraşul sicilian Messina. Ceilalţi doi fraţi, de şapte şi zece ani, sunt în afara oricărui pericol.

Copiii au fost internaţi pe 8 martie în Spitalul "Barone Lombardo" din oraşul sicil

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Meciul Ol. Lyon-FCSB: Adrian Şut – S-a văzut diferenţa de calitate pe care o au! Dar sunt mândru de colegii mei

News.ro acum 4 ore
Adrian Şut, căpitanul echipei FCSB, se gândeşte la titlul pe care formaţia sa îşi doreşte să îl câştige anul acesta, iar la anul poate vine şi o calificare în Liga Campionilor. „Am întâlnit un adversar dificil cu calitate, şi dacă faci greşeli atunc

Trump i-a mărturisit lui Mark Rutte că l-a susţinut pentru șefia NATO, funcție la care a candidat și Iohannis: „A mai fost o altă persoană, care nu mi-a plăcut”

HotNews acum 4 ore
Preşedintele SUA Donald Trump i-a mărturisit lui Mark Rutte, pe care l-a primit joi la Casa Albă, că l-a susţinut pentru funcţia de secretar general al NATO, menționând că „a mai fost o altă persoană, care nu mi-a plăcut”. Unicul contracandidat al l

Licitaţii publice - 14 martie 2025

Buna ziua Brasov acum o ora
Oraşul Ghimbav Judeţul Braşov Nr. 5060/04.03.2025 ANUNŢ privind vânzarea prin licitaţie publică a unor imobile-terenuri aparţinând domeniului privat al Oraşului Ghimbav, înscrise în CF n

Cristian Terheș și-a depus la BEC dosarul de candidatură. Europarlamentarului a candidat și în 2024

HotNews acum 10 ore
Europarlamentarul Cristian Terheș a depus la Biroul Electoral Central dosarul de candidatură la alegerile prezidențiale din mai, el având susținerea Partidului Național Conservator Român. Dosarul, însoțit de cele 200.000 de semnături de susținere a

Vladimir Putin este de acord cu armistițiul cu Ucraina

Ziua Constanta acum 9 ore
Vladimir Putin a declarat, joi, într-o conferinţă de presă comună cu președintele belarus Aleksandr Lukaşenko, că Rusia este de acord cu propunerea de încetare a ostilităților, dar aceasta ar trebui să ducă la o „pace durabilă”, transmit agențiile i

Premierul Ciolacu, despre noile cărți de identitate și datele privind sexul persoanei: „Nu vom permite strecurarea perfidă a unor elemente woke”

HotNews acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, într-o postare pe Facebook, că viitoarele cărți electronice de identitate vor avea informații legate de sexul persoanei, nu de „gen”, șeful Guvernului spunând că nu va permisă „strecurarea perfidă a unor elemente

Dominic Fritz: Sunt ruşinat de nominalizarea lui Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace de către SNSPA/ Propunerea vrea să fie pupicul oficial al României pe condurul preşedintelui american

News.ro acum 8 ore
Vicepreşedintele USR, Dominic Fritz, care este şi primarul municipiului Timişoara, a afirmat că este ruşinat de propunerea SNSPA de a-l nominaliza pe preşedintele american, Donald Trump, pentru Premiul Nobel pentru Pace. Fritz spune că, prin această

Românii sunt avertizați de MAE să fie atenți când ajung în Italia. Zonele în care sunt așteptate ploi abundente, furtuni puternice și inundații

Ziare.com acum 6 ore
Cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană sunt informați de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) că, în conformitate cu datele meteorologice disponibile la nivelul autorităților locale, teritor

Ilie Bolojan își dorește ca USR să intre la guvernare: „La Senat avem un singur senator în plus/ Consolidarea coaliției ar fi un lucru bun”

HotNews acum 6 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat, la Europa FM, că majoritatea parlamentară este destul de strânsă, el arătând că la Senat au un singur senator în plus. El a precizat că, dacă USR ar intra în guvernare, ar fi un lucru bun, pentru că în

Alertă de vreme severă imediată. Cod roșu de furtună în două județe

Ziare.com acum 12 ore
Meteorologii anunţă Cod roşu furtună joi, 13 martie, în intervalul 15.30 – 16.30, în zeci de localităţi din judeţele Arad şi Bihor. Se vor înregistra vânt puternic, grindină şi descărcări electrice. Sunt vizate: Judeţul Arad: Ineu, Şicula, Apateu, B

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/21°
lun.

4°/11°
Iasi
acum

15°
vin.

14°/22°
sâm.

12°/23°
dum.

5°/11°
lun.

1°/7°
Constanta
acum

13°
vin.

12°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/18°
lun.

4°/9°
Cluj-Napoca
acum

vin.

8°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/14°
lun.

-1°/8°
Timisoara
acum

vin.

7°/19°
sâm.

12°/22°
dum.

8°/13°
lun.

-0°/8°