Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trei familii din Cocoşari vor fi strămutate

Publicat in Monitorul de Vrancea, sâmbătă 16 martie 2013 ·

Trei familii din satul Cocoşari, Gura Caliţei, vor fi strămutate din casele unde au locuit zeci de ani din cauza alunecărilor de teren care le-au avariat locuinţele. Mutarea în altă localitate îi nelinişteşte pe oameni, care se agaţă cu încrâncenare de orice speranţă pentru a rămâne în gospodăria unde şi-au trăit viaţa. „Este o încrâncenare justificată a oamenilor de a construi doar acolo. E foarte greu să îi muţi. Şi bunicii mei au fost într-o situaţie similară când s-au mutat de acolo la Urecheşti. Îmi amintesc cum bunica mea dispărea şi se ducea acolo, în locul unde a copilărit şi a trăit 70 de ani. E complicat psihologic“, a recunoscut prefectul Cătălin Popescu, care s-a întâlnit ieri cu familiile ce urmează să fie strămutate.

Acestea ar urma să fie mutate pe terenuri din comuna Dumbrăveni, lângă spital. Este un teren a cărui destinaţie a fost stabilită prin hotărâre de guvern şi care nu poate fi modificată de autorităţile locale. Cătălin Popescu a explicat că viaţa celor trei familii este pusă în pericol de alunecările de teren care le-au avariat locuinţele. Pentru ca strămutarea să fie efectuată mai repede, celor trei familii li s-au oferit chiar module în care să se mute temporar până la ridicarea unor case noi.

Până la mutarea familiilor, la Guvern a fost trimis proiectul de Hotărâre de Guvern pentru alocarea de sume destinate reparării drumului judeţean 204P.

Potrivit unui prim studiu realizat de specialiştii Consiliului Judeţean, este vorba de lucrări estimate la 1,4 milioane lei. iar drumul trebuie refăcut pentru că asigură accesul către circa 200 de gospodării. Însă costurile finale sunt mai mari pentru că trebuie făcute lucrări de regularizare a pârâului Răşcuţa, pe care oamenii îl văd doar în timpul ploilor, şi de consolidare a versanţilor. „Nu ne putem permite să declarăm zona sinistrată. Consiliul Judeţean intervine, are utilaj

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 3 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 3 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 23 minute
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 2 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum 35 minute
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Zelenski anunță că a discutat cu Macron despre trimiterea de militari străini în Ucraina

Ziare.com acum 39 minute
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski a anunțat luni, 13 ianuarie 2025, că a discutat cu omologul său francez, Emmanuel Macron, despre susţinerea Ucrainei şi despre o eventuală ”desfăşurare de continente” militare străine în Ucraina, o idee evo

Marius Tucă Show începe marți, 14 ianuarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H. D. Hartmann

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, profiler și analist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 9 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Biden susţine ultimul discurs de politică externă al mandatului său

Mediafax acum 2 ore
Discursul va evidenţia „eforturile administraţiei sale de a consolida poziţia Americii şi de a conduce lumea", conform declaraţiei oficiale. Se aşteaptă ca Biden să abordeze conflictul din Orientul Mijlociu, inclusiv eforturile sale de mediere pentr

Luminiţa Odobescu, fost consilier al lui Klaus Iohannis şi fost ministru de Externe, este noul consilier al lui Marcel Ciolacu

Adevarul acum 2 ore
Potrivit deciziei publicate în Monitorul Oficial, Luminiţa Odobescu, fost ministru de Externe şi fost consilier al preşedintelui Klaus Iohannis, va fi noul consilier al prim-ministrului.

Vremea

București
acum

lun.

0°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
Constanta
acum

lun.

1°/5°
mar.

0°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-5°
lun.

-5°/0°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

-1°
lun.

-1°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°