Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un profesor român, dat afară de la o universitate prestigioasă din Germania, după ce a negat existenţa Holocaustului în România

Publicat in Adevarul, vineri 15 martie 2013 ·

Un profesor român a fost dat afară de la o universitate din Germania, după ce, în timpul unui discurs public ţinut luna trecută la Bucureşti, a afirmat că nu a existat Holocaust în România, scrie agenţia de presă JTA. Afirmaţiile istoricului Vladimir Iliescu a încins spiritele şi în România la sfârşitul lunii trecute.

„Holocaustul din România este o minciună enormă pe plan cosmic”. “În Regat, evreii au dus o viaţă normală, iar din cei deportaţi mulţi s-au întors”. “În România n-a fost Holocaust, doar persecuţii”.

Toate aceste fraze s-au auzit joi, 14 februarie 2013, în Aula Academiei Române, în prezenţa academicienilor Ion Haiduc, Dan Berindei, Dinu Giurescu, Marius Sala, Cristian Hera, Valentin Vlad şi Păun Ion Otiman care au ascultat perfect calmi desfăşurarea discursului negationist susţinut de profesorul Vladimir Iliescu. La final, conducerea Academiei a girat complice aplauzele întregii asistenţe, fără ca cineva să sesizeze natura afirmaţiilor făcute ori conotaţiile penale ale evenimentului.

Dacă academicii români au tăcut în faţa acestor afirmaţii, profesorii germani de la universitatea din Aachen au luat poziţie şi i-au reziliat contractul „imediat după ce afirmaţiile făcute în faţa Academiei Române au devenit cunoscut”, a declarat un purtător de cuvânt al instituţiei de învăţământ, care a adăugat că universitatea este „scandalizată” de vorbele lui Iliescu.

De altfel, universitatea din Aachen a dat publicităţii un comunicat în care afirma: „Universitatea se distanţează clar de afirmaţiile lui Iliescu, care nu fac dreptate oamenilor şi nici nu îndeplinesc standardele academice”.

Vladimir Iliescu, în vârstă de 87 de ani, a fost profesor de Istorie Antică la RWTH Aachen din 1985, iar în 1993 a fost cadru asociat al instituţiei.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum o ora
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum o ora
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum o ora
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 13 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

Cel mai inedit acționariat din fotbal? După Luka Modric, și Snoop Dogg investește la club!

Gazeta Sporturilor acum 30 minute
Rapperul american Snoop Dogg, 53 de ani, pe numele lui real Calvin Cordozar Broadus Jr., este cel mai nou acționar al clubului galez Swansea City, care evoluează în a doua ligă engleză, Championship. Acționarul majoritar a explicat cooptarea artistu

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare – de două ori mai mulți decât polonezii

HotNews acum 3 ore
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales să trăiască în altă țară a Uniunii, relevă

Canicula revine în România iar ploile vor fi puține. Prognoza pentru 4 săptămâni

Mediafax acum 3 ore
Prognoza pentru următoarea perioadă: 21 – 28 iulie Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată țara. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sud-estice și excedentar în restul ter

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 3 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Câți bani a câștigat CFR Cluj după calificarea din Europa League. Pe cine va întâlni în turul 2

Adevarul acum 54 minute
CFR Cluj a trecut de Paski, cu scorul general de 3-0, în primul tur preliminar din Europa League. Formația lui Dan Petrescu s-a calificat în turul 2, acolo unde va da peste o echipă mult mai puternică: Lugano, din Elveția.

Rusia susţine că a doborât 73 de drone ucrainene, dintre care 3 se îndreptau spre Moscova

News.ro acum o ora
Apărarea aeriană rusă a distrus 73 de drone ucrainene în cursul nopţii, dintre care trei se îndreptau spre Moscova, a declarat vineri Ministerul Apărării din Rusia, relatează Reuters. Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a scris pe Telegram că nu su

Vremea

București
acum

23°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

22°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

22°
vin.

17°/29°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

20°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°