Tatăl va sta 4 ani şi 9 luni după gratii, în timp ce mama a primit tre ani de închisoare cu suspendare. Pedepsele au fost date de judecătorii ieşeni pentru că cei doi părinţi nu au avut grijă de cei patru copii ai lor.
În judeţul Iaşi, mai ales în mediul rural, încă mai există numeroase familii în care părinţi îşi cresc copiii după principiul “eu te-am făcut, eu te omor”. Zeci de cazuri noi de abuzz asupra copiilor sunt înregistrate lunar de către cei de la Protecţie Copilului, în timp ce multe altele rămân neştiute din cauza ignoranţei comunităţii.
Zilele trecute, la Judecătoria Iaşi, s-a dat o sentinţă care ar trebui să le dea de gândit tuturor celor care ştiu şi pot să procreeze, însă nu sunt în stare să le asigureun minim trai odraslelor lor. Doi părinţi tineri au fost condamnaţi la închisoare după ce au fost acuzaţi de rele tratamente aplicate minorului. Pedeapsa cea mai grea a primit-o tatăl, Constantin Bălan, de 34 de ani, pe care judecătorii l-au condamnat la patru ani şi nouă luni de închisoare în regim de detenţie. Cea cu care bărbatul a conceput patru copii, Adriana Ioniţă, de 28 de ani, a primit şi ea o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare.
Mama pleca la amant şi îşi lăsa copiii flămânzi
Cei patru minori ai celor doi concubini denaturaţi au acum vârste cuprinse între patru şi unsprezece ani. Doi dintre ei sunt la un orfelinat din Paşcani, în timp ce alţi doi se află în asistenţă maternală.
Cei patru copii originari din comuna Bivolari duc acum o viaţă normală. Nu la fel se întâmpla atunci când se afla în grija celor doi părinţi naturali.
Povestea minorilor a ieşit la iveală în 2009. Atunci, cel mic avea şapte luni, iar cea mai mare era fetiţa de şapte ani. Un vecin a făcut reclamaţie la Poliţie cum că Bălan şi-ar bate copiii. Nu doar că sesizarea bărbatului avea să se confirme. La faţa locului, autorităţile