Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Amenzi de un miliard pentru evazionişti

Publicat in Monitorul de Vrancea, sâmbătă 16 martie 2013 ·

Inspectorii fiscali vrânceni au adus suplimentar la bugetul de stat peste 5,2 milioane de lei în urma controalelor efectuate pe parcursul lunii februarie şi au aplicat amenzi de aproape un miliard de lei vechi. În această perioadă au fost efectuate 206 de verificări, din care 154 la persoane juridice. „Urmare acestor verificări a fost atrasă suplimentar la bugetul general consolidat suma totală de 5.250.047 lei“, au explicat reprezentanţii Direcţiei Generale a Finanţelor Publice, precizând că, în urma controalelor, a fost diminuată pierderea fiscală cu valoarea de 3,6 milioane lei.

Au fost stabilite diferenţe de taxe şi impozite de 4,2 milioane lei, accesorii de 924 mii lei şi au fost aplicate amenzi contravenţionale de 93 mii lei. „Au fost înaintate Parchetului de pe lângă Tribunalul Judeţean Vrancea pentru continuarea cercetărilor două sesizări penale, întrucât în timpul acţiunilor de inspecţie fiscală s-au depistat fapte ce întruneau elemente de natură infracţională, pentru un prejudiciu de 173.334 lei adus bugetului general consolidat. Cele 4 acţiuni de control inopinat şi 2 cercetări la faţa locului, au avut la bază soluţionarea unor sesizări din partea unor persoane fizice, a Gărzii Financiare sau Inspectoratului Judeţean de Poliţie“, au declarat reprezentanţii DGFP. Aceştia au precizat că pe lista neregulilor descoperite în timpul controalelor se numără declararea în mod eronat la organul fiscal teritorial a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor datorate bugetului general consolidat; pentru neefectuarea inventarierii, prezentarea de situaţii financiare care conţin date eronate sau necorelate.

Inspectorii fiscali vrânceni au adus suplimentar la bugetul de stat peste 5,2 milioane de lei în urma controalelor efectuate pe parcursul lunii februarie şi au aplicat amenzi de aproape un miliard de lei vechi. În această perioadă au fost

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Carambol pe Autostrada Soarelui. A fost activat planul roșu de intervenție, iar traficul a fost blocat

HotNews acum 3 ore
Un accident a avut loc, duminică, pe Autostrada A2, la kilometrul 171, sensul spre București. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, fiind implicate mai multe mașini. Nu au fost persoane grav rănite, potrivit primelor informații, anunță

Şeful Pentagului, Pete Hegseth, a invocat în mod fals lipsa armelor pentru a opri livrările către Ucraina, acuză democraţii

G4Media acum 40 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pete Hegseth, secretarul american al apărării, a oprit unilateral o livrare convenită de ajutor militar către Ucraina din cauza unor îngrijorări nefondate că stocurile de arme ale SUA sunt deficitare

Analiză: Industria jocurilor de noroc în genunchi, piaţa neagră explodează

Ziarul Financiar acum o ora
România continuă ofensiva fiscală asupra industriei jocurilor de noroc, propunând o nouă serie de majorări de taxe, cu scopul declarat de a creşte veniturile la buget cu până la 30%. În realitate însă, măsurile riscă să îngenuncheze definitiv piaţa

Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

HotNews acum 3 ore
Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmeaz

UPDATE Incendiul de vegetație uscată de la Chilia, Tulcea, s-a reaprins! Se efectuează operațiuni de stingere cu elicopterul

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 6 iulie 2025, în ciuda eforturilor susținute ale forțelor de intervenție, în această dimineață incendiul din zonă localității Chilia s-a reaprins, pe fondul condițiilor meteo nefavorabile și al vegetației extrem de uscate, fiind necesară o n

Rusia afirmă că a doborât 120 de drone ucrainene peste noapte

G4Media acum 51 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Sistemele antiaeriene ruseşti au doborât peste noapte 120 de drone ucrainene, în principal în regiunile de frontieră cu Ucraina, a declarat duminică Ministerul Apărării de la Moscova, fără a raporta

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 6 ore
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Preşedintele ÎCCJ, de Ziua Justiţiei: Rămâne pentru mine inexplicabilă apetenţa manifestată uneori în spaţiul public în a stimula societatea împotriva justiţiei

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), Corina-Alina Corbu, face referire, în mesajul transmis de Ziua Justiţiei, la „momentul dificil” pe care românii îl parcurg, dar şi la atitudini care au ca scop „slăbirea justiţiei prin diminu

Fără preşedinţii Xi şi Putin, liderii din BRICS se reunesc la Rio pentru a respinge protecţionismul lui Trump

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Fără preşedintele chinez Xi Jinping şi cel rus, Vladimir Putin, liderii din ţările BRICS vor încerca, la summitul care începe duminică la Rio de Janeiro, să formeze un front comun împotriva protecţio

Zelenski: Ucraina a încheiat acorduri cu parteneri europeni şi cu SUA pentru a intensifica producţia de drone

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ucraina a încheiat acorduri cu parteneri europeni şi cu o companie americană din domeniul apărării pentru a intensifica producţia de drone, a anunţat sâmbătă preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski

Vremea

București
acum

34°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

32°
dum.

19°/34°
lun.

19°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/34°
Constanta
acum

34°
dum.

19°/34°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

32°
dum.

15°/33°
lun.

19°/38°
mar.

17°/35°
mie.

15°/20°
Timisoara
acum

35°
dum.

17°/36°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

13°/21°