Vlad Zografi, Infinitul dinăuntru, Bucureşti,
Editura Humanitas, 2012, 202 p.
Nominalizarea la premiile României literare reprezintă excepţia care, în cazul Infinitului dinăuntru, confirmă o regulă tristă: cartea lui Vlad Zografi a trecut aproape cu totul neobservată. Trăgând linie şi însumând, în cinci luni volumul a avut parte de exact două comentarii.
Unul, în paginile „Observatorului cultural”, sub semnătura avizată a lui Liviu Ornea (care, fiind un publicist strălucit, nu e, totuşi, critic literar); celălalt, pe un blog intitulat Mind Porn, sub semnătura unui anume Bogdan Dumitrescu (care, sper să nu greşesc, ar putea fi nimeni altul decât autorul volumului de proză scurtă SMS, publicat cu câţiva ani în urmă la Polirom). Date fiind greutatea numelui autorului (un dramaturg a cărui importanţă nu mai necesită detalieri) şi calitatea intelectuală a argumentaţiei din aceste reflecţii (absolut încântătoare), o asemenea tăcere mi se pare mai mult decât suspectă. Infinitul dinăuntru nu i-a impresionat, se poate constata, nici pe participanţii la eternele anchete de sfârşit de an. Nimeni n-a auzit de ea. Nimeni n-o pomeneşte. Mi-e şi teamă să avansez vreo ipoteză care să explice această orbire voluntară, căci ar însemna să mă rătăcesc în cazuistică. Nu doar Vlad Zografi (în eseu), dar şi Dan Sociu sau Bogdan-Alexandru Stă- nescu (în poezie), dar şi destui alţii (în alte genuri) se numără printre victimele acestei sistematice „lecturi indispuse”. Nu e leal, desigur, să le fac colegilor mei vreo imputare. În fond, fiecare e liber să-şi expună preferinţele. După cum şi eu sunt liber să declar că presa literară a anului 2012 a fost dezamăgitoare. S-au inventat, ca niciodată, glorii pasagere, s-au scris, tot ca niciodată, năzbâtii strigătoare la cer. Nu-mi rămâne, în aceste condiţii, decât să contez pe bunul-simţ al cititorilor, înzestr
