Deputatul PSD Andrei Dolineaschi este foarte optimist după ce s-a plimbat cu şeful Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri din România (CNADR) prin judeţul Botoşani. El susţine că Mircea Pop i-a promis „o reabilitare puternică” a drumurilor din judeţul Botoşani.
„În urma vizitei s-a văzut exact starea drumurilor. Ne-a promis tot sprijinul pentru o reabilitare puternică în zona drumurilor naţionale şi în special în zona oraşelor Flămânzi, Bucecea, Darabani, Săveni, Ştefăneşti şi Botoşani. De asemenea, la Dorohoi vorbim de oportunitatea unei şosele de centură. Principalul nostru obiectiv este legarea municipiului Botoşani de drumurile importante din ţară. Am fost pe drumul Botoşani-Suceava. M-am întâlnit şi cu preşedintele Consiliului Judeţean Suceava. Vom face front comun pentru reabilitarea drumului Botoşani-Suceava. Alocarea unei sume importante de bani de la buget este o decizie politică. În următorii doi ani, pe tronsonul Botoşani-Suceava se vor face investiţii de 40 şi ceva de milioane de euro. Mă refer la aeroportul din Suceava şi la parcul Cornişa”, a spus Andrei Dolineaschi.
Cât priveşte celebrul drum Rădăuţi Prut-Manoleasa, singurul drum naţional neasfaltat din România, parlamentarul botoşănean spune că se caută soluţii. Deşi primul ministru Victor Ponta spunea în decembrie că va aloca bani în bugetul din 2013 pentru acest drum, până la urmă a fost uitat.
„Am văzut şi drumul Rădăuţi Prut-Manoleasa. Este drum de pământ, pe o lungime de aproape 40 de kilometri. Trebuie găsită soluţia tehnică care să permită refacerea drumului. În judeţul Botoşani sunt trosoane de drum pe care nu s-a mai intervenit de 20 de ani, în afară de acea peticeală. Drumul Botoşani-Dorohoi nu a mai fost reabilit din 2003”, a mai afirmat parlamentarul botoşănean.
Deputatul PSD Andrei Dolineaschi este foarte optimist după ce s-a plimbat cu şeful Companiei