Un agent de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa a fost reţinut ieri, 13 martie., de către procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, ca urmare a unui flagrant organizat împreună cu ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie (D.G.A.) – Serviciul Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Constanţa. Poliţistul a fost prins în timp ce primea suma de 2.200 lei de la un denunţător, pentru a nu lua măsurile legale într-un dosar penal în care acesta era cercetat pentru încredinţarea unui autoturism cu numere false unei persoane depistate în trafic. În fapt, în seara zilei de 23 februarie, C. V., împreună cu soţia sa, care se afla la volanul unui autoturism, împrumutat de la prietenul său, P. A., se deplasau pe bulevardul Tomis, în municipiul Constanţa, moment în care au fost opriţi de un echipaj de poliţie care a constatat că numerele de înmatriculare ale autoturismului proveneau de la un alt autoturism.
Cei doi soţi au fost conduşi la Secţia 2 Poliţie, unde i s-a comunicat persoanei aflate la volan că i s-a întocmit dosar penal pentru punerea în circulaţie a unui autoturism cu numere false. Dosarul a fost dat spre instrumentare agentului de poliţie Sorin Mureşanu care, în timpul cercetărilor, l-a abordat pe soţul conducătoarei auto, solicitându-i 1.000 de euro, pentru a-i da o soluţie favorabilă în dosar. Totodată, în timpul cercetărilor, poliţistul l-a invitat la audiere pe P.A., proprietarul autoturismului, căruia i-a pretins suma de 500 de euro pentru a nu-i întocmi dosar penal pentru încredinţarea unui autoturism cu numere false şi a-i conferi calitatea de martor în dosarul în care era cercetată soţia prietenului său.
Prins cu 2.200 de lei
Ca urmare a acestei situaţii, la data de 12 martie., P.A. şi C.V. s-au prezentat la sediul S.J.A. Constanţa unde au formulat denunţ împotriva agentului de poliţie