Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noul preşedinte al „marinarilor” a găsit, la înscăunare, un club suferind „Niciun chirurg local nu intervine pe inima bolnăvicioasă a Farului”

Publicat in Ziua Constanta, vineri 15 martie 2013 ·

Oficialii FC Farul se plâng că nu beneficiază de sprijinul Constanţei, gruparea fiind ţinută în viaţă doar de banii patronului Giani Nedelcu.

„Am găsit un club suferind. Din păcate, niciun chirurg local nu intervine pe inima bolnăvicioasă a Farului. Alături de antrenorul Alin Artimon, ne-am înhămat la o treabă care sperăm să-şi arate roadele şi pe termen scurt. Vrem să scoatem capul din nisip”, a declarat preşedintele FC Farul, Neculai Tănasă. Returul Ligii a 2-a a început, însă constănţenii nu au evoluat în prima rundă, în deplasare cu Sportul Studenţesc, echipă ai cărei jucători au refuzat să intre pe teren. Verdictul este clar, 3-0 la masa verde pentru FC Farul, însă se aude că patronul clubului din Regie, Vasile Şiman, umblă să schimbe acest deznodământ, iar partida să se joace, după ce „studenţii” au efectuat vizita medicală. „N-are nicio şansă. Câştigăm sigur cu 3-0”, e categoric Neculai Tănasă.

FC Farul întâlneşte mâine, de la ora 11.00, la Constanţa, în etapa a 17-a a campionatului, echipa CS Otopeni, iar antrenorul Alin Artimon crede că lipsa evoluţiei oficiale din prima rundă nu este în dezavantajul jucătorilor săi. „Nu căutăm alibi sau scuze. Ne putem gândi că am avut rundă liberă săptămâna trecută şi că, astfel, vom mai proaspeţi decât CS Otopeni. Vom întâlni o echipă tare, care preferă jocul atletic. Ca să avem succes, trebuie să fim inteligenţi şi să nu intrăm în jocul lor. CS Otopeni beneficiază de fotbalişti experimentaţi, care vor dori să-şi recupereze punctele pierdute în etapa trecută, la 0-1 acasă cu Dunărea Galaţi. Oaspeţii noştri ocupă locul cinci în clasament, îi respectăm, dar atât. Avem şanse şi noi, şi ei”, a declarat Alin Artimon, antrenorul principal al Farului.

Bumbac s-a accidentat singur

„Marinarii” nu îi vor avea în teren mâine pe fundaşul Constantin Bumbac şi pe mijlocaşul Constantin Cot

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 5 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 10 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 4 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 4 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 4 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 4 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 11 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Vremea

București
acum

23°
mar.

23°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

24°
mar.

20°/33°
mie.

21°/35°
joi

23°/39°
vin.

22°/38°