Dimensiunea socială este în centrul strategiei economice europene, spunea dl. Barosso, recunoscând că urmările crizei economice, financiare şi sociale au obligat instituţiile europene dar şi, în aceeaşi măsură, statele şi guvernele, să abandoneze vechile clivaje ideologice şi să se unească în ideologia supravieţuirii sistemului.

Lupta împotriva şomajului, mai ales a şomajului tinerilor, unul dintre cele mai îngrijorătoare fenomene cu care se confruntă toate statele din UE, acţiuni hotărâte în favoarea inserţiei sociale, acţiuni imediate care să favorizeze crearea de locuri de muncă, mai ales pentru tineri, redând speranţa şi încrederea în modelul european, ofensivă împotriva sărăciei şi excluziunii sociale care atinge în principal cele două clase sociale cele mai defavorizate, tinerii şi pensionarii, crearea unui sistem economic şi fiscal viabil nu bazat pe austeritate oarbă ci pe o reformare a administraţiei statului….Discurs tradiţional de stânga? Nu, e unul disperat de supravieţuire.

Europa a constatat că, pe de o parte, nu mai este posibilă aplicarea austerităţii care, adevărat, a produs efecte pe termen imediat, dar a şi deschis calea spre probleme sociale enorme, fără a oferi altceva decât suferinţă, deziluzii şi resentimente, terenul pe care creşte puternic euro-scepticismul şi înfloresc naţionalismele de tot felul.

Povara pe care o au de suportat cetăţenii noştri a devenit de nesuportat…Trebuie să simtă că eforturile incredibile pe care le fac sunt pentru un scop, sunt împărţite în mod echitabil şi sunt suportate de toţi actorii sociali, printre altele şi sectorul financiar, adăuga dl. Barosso.

Aceste cuvinte trebuie analizate într-un context mai larg căci ele sunt o recunoaştere, prima pe acest ton şi cu un asemenea prilej, că există conştientizarea faptului că populaţia se apropie de atingerea plafonului maxim al suportabilităţii şi c