Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Deputatul Daniel Suciu candidează pentru funcţia de vicepreşedinte a organizaţiei judeţene a PSD

Publicat in Bistriteanul, vineri 15 martie 2013 ·

Anunţul a fost făcut în urmă cu puţin timp de social-democratul care activează în cadrul partidului de şase ani. Iniţial Suciu şi-a anunţat candidatura pentru fotoliul de secretar executiv dar s-a răzgândit şi îl vrea pe cel de vicepreşedinte.

Romeo Florian, primarul comunei Lechinţa, este cel care va candida în locul lui Daniel Suciu pentru funcţia de secretar executiv al organizaţiei judeţene a Partidului Social Democrat.

„În 5 aprilie vor avea loc alegerile la nivelul organizaţiei judeţene. Vreau să fac un anunţ. Dacă acum trei săptămâni am spus că intenţionez să candidez pentru funcţia de secretar executiv al filialei vreau să vă spun că nu îmi mai susţin acest anunţ şi voi candida pentru funcţia de vicepreşedinte. Consider că foarte mulţi colegi de-ai mei mi-au fost alături, consider că acest partid, din care fac parte de circa şase ani de zile, mi-a dat foarte multe şi m-a încurajat să fac carieră politică. Cred că mult mai potrivit pentru această poziţie (n.red. secretar executiv) este cel din dreapta mea, primarul din Lechinţa, Romeo Florian”, a declarat Daniel Suciu în cadrul unei conferinţe de presă.

Deputatul social-democrat a mai precizat că decizia de a alege fotoliul de vicepreşedinte îi aparţine în totalitate şi că nu a existat niciun fel de presiune care să-l determine să facă această schimbare.

Daniel Suciu a fost începând cu martie 2009 purtător de cuvânt al organizaţiei judeţene a PSD. În anul 2010 a fost ales preşedinte al organizaţiei de tineret a Partidului Social Demcorat.

Articolul in Bistriteanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A fost cutremur în România, de 1 Mai!

Ziua Constanta acum 16 minute
Astăzi, 1 mai 2025, la orele prânzului, un cutremur s-a produs în România. Potrivit informațiilor publicate pe site-ul INCDFP, sesimul, cu magnitudinea 3,2, la adâncimea de 118.3 km, a avut loc în zona seismică Vrancea. Cutremurul s-a produs în apro

AUR anunță că a sesizat AEP și Avocatul Poporului: ,,Milioane de persoane decedate figurează cu drept de vot”

HotNews acum 2 ore
Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) susține că, potrivit estimărilor sale, aproximativ patru milioane de persoane decedate figurează cu drept de vot și că a sesizat Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) şi Avocatul Poporului. Reprezentanții AUR

„Drumul spre performanță”, ediție dedicată boxului vineri 2 mai! Cine este Florin Ioniță?

Gandul acum 49 minute
Emisiunea „Drumul spre performanță” a ajuns la episodul 14, până acum emisiunea fiind dedicată mai multor discipline sportive. A venit rândul pugilismului, care va fi la Jocurile Olimpice Los Angeles 2028 în urma deciziei FR de Box de a trece de la

Ciolacu, mesaj de solidaritate după incendiile din Israel: Guvernul român este gata să ofere ajutorul, dacă va fi necesar

HotNews acum 42 minute
Premierul Marcel Ciolacu a transmis joi că Executivul de la București este gata să își ofere ajutorul israelienilor care se confruntă în această perioadă cu incendii devastatoare, informează Agerpres. ‘Suntem pe deplin solidari cu poporul Israelului

„Îmi cer iertare în fața tuturor, mai ales ei”. Claudiu Bleonț, după momentul în care și-a umilit fiica la Premiile Gopo

HotNews acum 3 ore
Actorul Claudiu Bleonț a transmis, într-o reacție oferită publicației Cultura la dubă, scuze publice după momentul în care și-a expus și umilit fiica pe scena Premiilor Gopo. Este prima reacție a actorului după episodul care a stârnit critici putern

MAI reacționează după anunțul AUR: „Informațiile sunt false!”

HotNews acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Interne a negat, joi, acuzațiile AUR potrivit cărora pe listele electorale ar fi „aproximativ patru milioane de persoane decedate figurează în continuare oficial cu ‘drept de vot’ în România”. Instituția susține că „informațiil

Știri Constanța Jandarmii constănțeni, prezenți la mai multe evenimente organizate în minivacanța de 1 Mai

Ziua Constanta acum o ora
Jandarmii constănțeni vor fi prezenți la diferite manifestări sportive, cultural-artistice și de divertisment desfășurate pe raza județului Constanța, în perioada 1 – 4 mai 2025, în contextul minivacanței de 1 mai. „În perioada 1 - 4 mai a.c., în co

A murit cel mai cunoscut suporter al Spaniei, legendarul Manolo

Gazeta Sporturilor acum o ora
Manolo „El del Bombo”, cel mai cunoscut suporter al naționalei Spaniei, a decedat joi, 1 mai, la vârsta de 76 de ani, în Villarreal, după ce a petrecut câteva zile în spital din cauza unor probleme respiratorii, anunță presa spaniolă.

Fostul episcop al Hușilor, condamnat pentru agresiuni sexuale, ridicat de polițiști de la Mănăstirea Văratec și dus la penitenciar

HotNews acum 5 ore
Fostul episcop al Hușilor, Corneliu Bârlădeanu (pe numele de mirean Cornel Onilă), condamnat definitiv la opt ani de închisoare pentru viol și alte agresiuni sexuale, a fost ridicat de polițiști din comuna Agapia și transferat la Penitenciarul Bacău

Video Atac „masiv” cu drone în oraşul ucrainean ocupat Oleşki. Cel puțin 7 morți și peste 20 de răniți

Adevarul acum 2 ore
Un atac cu drone desfășurat de forțele ucrainene în orașul ocupat Oleşki, din regiunea Herson, s-a soldat joi cu cel puțin șapte morți și peste 20 de răniți, potrivit autorităților ruse instalate de Moscova.

Vremea

București
acum

24°
joi

10°/24°
vin.

9°/21°
sâm.

12°/25°
dum.

14°/27°
Iasi
acum

24°
joi

11°/24°
vin.

7°/20°
sâm.

10°/26°
dum.

14°/29°
Constanta
acum

20°
joi

8°/21°
vin.

10°/15°
sâm.

10°/16°
dum.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

24°
joi

9°/24°
vin.

9°/21°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/24°
Timisoara
acum

25°
joi

9°/25°
vin.

8°/24°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/22°