Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grevă la Spitalul CF. Angajații nu și-au primit salariile, iar jumătate din bonurile de masă au fost tăiate. Directorul economic spune că nu sunt venituri proprii. Conducerea somată să găsească soluții, dacă nu să demisioneze

Publicat in News Pascani, vineri 15 martie 2013 ·

Grevă spontană în această dimineață la Spitalul CF Pașcani. Asistentele din tura de noapte și cele intrate în schimbul de dimineață au mers la raportul de gardă al medicilor, unde se afla și conducerea, pentru a obține răspunsuri la o serie de probleme.

Sindicaliștii sunt nemulțumiți de faptul că pentru luna trecută le-au fost tăiate zece bonuri de masă, din cele 20 pe care le primeau, fără a li se explica motivul. Mai mult, angajații nu au primit salariile deși le încasau pe data de 12 ale fiecărei luni.

”Nu comunică cu noi. Iau decizii fără a ne informa și pe noi. Vine ziua de salar și te trezești că primești mai puțin. Trebuia să luăm salariile pe data de 12 martie. Suntem în 15 martie și ne-au anunțat că sunt șanse ca nici pe 18 martie să nu primim banii. Consiliul de Administrație nu s-a întâlnit de mult timp. Nici nu știm dacă funcționează”, ne-a declarat Doina Cucoș, liderul de sindicat al angajaților.

Oamenii s-au mai plâns de faptul că nu le-au dat halate, mănuși și tot ce le este necesar pentru desfășurarea serviciului medical.

În jurul orelor 09.00 angajații unității medicale s-au strâns în fața biroului unde se desfășura ședința de gardă pentru a discuta cu conducerea. Ei au fost rugați de către medici să aștepte, după care să intre. Când doctorii au vrut să iasă din sală, sindicaliștii le-au solicitat să solidarizeze cu ei, lucru care s-a și întâmplat.

Managerul unității medicale, Mihaela Amariei, a solicitat reprezentanților presei să părăsească sala, refuzând să comunice cu angajații și medicii în prezența ziariștilor, însă greviștii au solicita ziariștilor să rămână. Așa au aflat angajații spitalului că fondul de salarii a fost diminuat de Casa de Asigurări de Sănătate cu 100.000 lei, ceea ce i-a făcut pe oameni să se întrebe dacă își vor primi salariile integral în luna aprilie.

Cristina Coman, directoru

Articolul in News Pascani >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cei patru miniștri PNL din viitorul Guvern / Ilie Bolojan: Foarte probabil mâine se va semna protocolul coaliţiei

HotNews acum 58 minute
Conducerea PNL a validat, duminică, propunerile de miniştri pentru viitorul guvern, condus de Ilie Bolojan. Anunțul a fost făcut chiar de Bolojan, președinte interimar al PNL, care a prezentat și calendarul probabil al învestirii noului executiv. „A

Prima reacție a Chinei după ce SUA au bombardat instalațiile nucleare ale Iranului

HotNews acum 2 ore
China a acuzat SUA că au încălcat dreptul internațional prin atacul aerian asupra Iranului și că au crescut tensiunile în Orientul Mijlociu, relatează The Guardian. Într-un comunicat publicat pe X, Ministerul Afacerilor Externe din China a cerut un

Pete Hegseth: SUA transmit mesaje publice şi private Iranului, prin mai multe canale

News.ro acum o ora
Statele Unite încearcă să comunice prin mai multe canale cu oficialii iranieni după atacurile americane asupra instalaţiilor nucleare ale Iranului, în timp ce preşedintele Donald Trump şi principalii săi colaboratori îndeamnă Teheranul să accepte o

Parlamentul iranian a aprobat închiderea strâmtorii Ormuz. Ce reprezintă acest lucru pentru comerțul mondial

HotNews acum 15 minute
Parlamentul iranian a aprobat duminică închiderea strâmtorii Ormuz, ca represalii în urma atacului american asupra instalaţiilor nucleare iraniene, dar decizia finală trebuie luată de Consiliului Suprem de Securitate Naţională al Iranului, transmite

Întâlnire la Moscova între Vladimir Putin și ministrul de Externe al Iranului. „E prietenul nostru”

HotNews acum 3 ore
Ministrul iranian de Externe Abbas Araghchi a declarat duminică, în cadrul unei conferinţe de presă la Istanbul, că va merge astăzi la Moscova, pentru o întrevedere cu preşedintele rus Vladimir Putin, relatează Reuters. „Plecam în această după-amiaz

Claudiu Târziu a lansat, la câteva săptămâni de la despărţirea de AUR, Acţiunea Conservatoare: Ne asumăm cu responsabilitate rolul de partid de opoziţie şi vom sancţiona dur fiecare derapaj al acestei coalitii trădătoare

News.ro acum o ora
Claudiu Târziu a lansat, sâmbătă, Acţiunea Conservatoare, la câteva săptămâni de la momentul la care anunţa că se desparte „definitiv” de AUR motivând că această alianţă „a fost înlocuită cu Partidul George Simion”. Târziu afirmă că noua formaţiune

Netanyahu, convorbire cu preşedintele american Donald Trump

Ziarul Financiar acum 35 minute
Guvernul israelian a publicat duminică o fotografie în care premierul Benjamin Netanyahu vorbeşte cu preşedintele american Donald Trump, informează Sky News. Israelul nu au precizat dacă fotografia a fost făcută înainte, în timpul sau după atacurile

Academicianul Leon Dănăilă a murit. Avea 91 de ani

Ziua Constanta acum 3 ore
Renumitul neurochirurg Leon Dănăilă a decedat, astăzi, 22 iunie 2025, la vârsta de 91 de ani. Academicianul a realizat în cariera sa peste 40.000 de intervenții chirurgicale pe creier. „Astăzi, medicina și neurochirurgia au pierdut unul dintre cei m

FOTO Captură impresionantă la frontiera cu Ucraina. Peste 500.000 de dolari ascunși în cartușe de țigări

Ziua Constanta acum 6 ore
O echipă mixtă formată din polițiști de frontieră și inspectori vamali, care își desfășura activitatea în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, a identificat o sumă importantă de bani ascunsă în interiorul unor cartușe de țigări. O echipă mixtă for

MAE: România monitorizează cu maximă atenție evoluțiile din Orientul Mijlociu

Mediafax acum o ora
Potrivit ministerului, „poziția constantă a României a fost că programul nuclear iranian contravine obligațiilor internaționale pe care acest stat și le-a asumat, subminează regimul global de neproliferare și reprezintă o amenințare pentru securitat

Vremea

București
acum

30°
dum.

14°/30°
lun.

17°/31°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

27°
dum.

13°/27°
lun.

16°/26°
mar.

16°/29°
mie.

16°/30°
Constanta
acum

26°
dum.

15°/26°
lun.

17°/25°
mar.

20°/29°
mie.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

10°/28°
lun.

14°/28°
mar.

17°/27°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

30°
dum.

12°/30°
lun.

13°/33°
mar.

18°/33°
mie.

20°/36°