Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reactiile jucatorilor Stelei dupa infrangerea de la Londra

Publicat in Glasul Aradului, vineri 15 martie 2013 ·

Jucatorii Stelei au aparut in fata jurnalistilor descumpaniti dupa infrangerea de la Londra si eliminarea din Europa League. Fotbalistii s-au declarat mandri pentru ca au jucat de la egal la egal cu Chelsea, campioana Europei, insa regreta ca nu i-au eliminat pe londonezi din competitie. “Am avut un avantaj bun la pauza, dar a venit acel gol al lui Terry, care ne-a dat peste cap. Nu ne-au surprins dupa pauza decat cu acea faza. Noi ne asteptam ca ei sa forteze din primul minut al reprizei a doua, poate ca ne asteptam sa forteze mai mult. Au fost momente in care nu au avut mari ocazii, dupa care a venit acel gol din faza fixa. Chelsea are jucatori redutabili si de calitate. Sunt jucatori de mare valoare, se poate observa dupa sumele de transfer care s-au platit pentru ei, 30-40 de milioane de euro. In unele momente am jucat de la egal la egal cu astfel de jucatori”, a marturisit Bourceanu la microfonul DigiSport. Mijlocasul Adi Popa ii da dreptate capitanului sau si spune, la randul sau, ca echilibrul s-a rupt la golul doi marcat de englezi. “La acea faza fixa s-a rupt echilibrul. Dupa ce au marcat, au pus presiune si ne-au dominat la forta, aici s-a facut diferenta. Am intalnit castigatoarea Champions League si am invins-o la Bucuresti. Aici au practicat alt fotbal si din pacate am pierdut. Am simtit ca se putea mai mult, am un regret din acest punct de vedere. Parasim Europa cu capul sus. Acum ne concetram pe campionat”, a spus si Adi Popa. Marcatorul golului stelist de pe Stamford Bridge, Vlad Chiriches, nu si-a putut ascunde dezamagirea. “Sunt dezamagit de rezultat, ca nu ne-am calificat. La pauza eram asa de aproape si totul s-a schimbat foarte repede. Pur si simplu, asa a fost jocul. Sunt momente ale jocului in care fotbalistii de valoare se arata in joc si inveti foarte mult din momentele acelea. Mi-as dori sa joc in fiecare zi cu asemenea echipe, pentru c

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Este o prostie ideea să renunţi la cash”

BusinessMagazin acum 20 minute
Florin Cîţu, fost premier şi ministru de Finanţe, a comentat noul pachet de măsuri al guvernului, cu accent pe majorarea TVA-ului, dar şi propunerea de descurajare a utilizării cash-ului în scopul limitării evaziunii fiscale.

Încă o lună de arest pentru mercenarii lui Potra / Liderul grupării este de negăsit / „Statul român face toate demersurile pentru a pune în aplicare un mandat de arestare”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, miercuri, prelungirea cu 30 de zile a mandatelor de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea lui Horaţiu Potra, transmite Agerpres. Ur

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum o ora
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 6 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 3 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 5 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum o ora
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

Doi adolescenţi de 17 ani s-au electrocutat în triajul gării Târgu Neamţ după ce s-au urcat pe un vagon de marfă pentru a face o fotografie / Ei au fost transportaţi la spital

News.ro acum o ora
Doi adolescenţi în vârstă de 17 ani au ajuns la spital după ce s-au electrocutat în zona triajului gării Târgu Neamţ. Poliţiştii au stabilit că cei doi s-au urcat pe un vagon pentru a face o fotografie.

Tentativă de înșelăciune în numele Poliției de Frontieră. Cum funcționează schema de fraudare

HotNews acum 4 ore
Reprezentanții Poliției de Frontieră avertizează, miercuri, că mai mulți cetățeni au fost vizați de tentative de înșelăciune comise în numele instituției. Persoanele au fost sunate de pe numere necunoscute, iar un robot le-a transmis, în limba engle

Vremea

București
acum

28°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

22°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
mie.

17°/29°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°