Marian Oprisan, seful lui Buzatu!
ROMÂNIA USL Baronul de la Vrancea, Marian Oprisan, si-a extins puterea la nivel national, fiind ales în functia de presedinte al Uniunii Consiliilor Judetene din România. O functie pe care PSD si-a adjudecat-o fãrã drept de apel, demonstrând cã atunci când prostesti oamenii cu minciuni si aduci voturi pentru partid primesti si functiile mult dorite, iar Oprisan face asta de 20 de ani. Cum era de asteptat, desi cei din USL Vaslui au tras tare pentru uniune la alegeri si au obtinut rezultate foarte bune, nu au fost bãgati în seamã de sefii de la PSD si PNL. Nici nu e de mirare, câtã vreme Dumitru Buzatu, seful CJ Vaslui, se plimbã în croazierã pe Mediterana, în timp ce în tarã se iau decizii importante pentru viata a milioane de români.
Marian Oprisan a fost votat presedinte al Uniunii Nationale a Consiliilor Judetene (UNCJR), dupã o disputã în care a candidat singur pentru acest fotoliu, mai ales cã PSD detine majoritatea Consiliilor Judetene, 22. În luptã a dorit sã intre si presedintele Consiliului Judetean Constanta, Nicusor Constantinescu, însã liderii PSD au decis ca Oprisan sã candideze de unul singur. Chiar si premierul Victor Ponta a tinut sã fie prezent la înscãunarea lui Oprisan. Primul-ministru a venit relaxat la sedinta UNCJR si a divulgat noua poreclã a baronului de Vrancea. „Cu Liviu Dragnea, când vorbim despre Marian, îi spunem Francisc”, le-a spus Ponta presedintilor de Consilii Judetene, aluzie la faptul cã alegerea lui Oprisan a coincis cu alegerea noului Papã, Francisc. Fost manechin la Fabrica de Confectii din Focsani înainte de 1989, unde prezenta costume bãrbãtesti, Marian Oprisan a ajuns, dupã 23 de ani de când face politicã, cel mai puternic conducãtor de administratie judeteanã din România. În perioada 2000-2004, Oprisan a reusit sã racoleze la partid jumãtate din primarii Vrancei, ajungând la î