Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oltchim e în semifinalele Ligii pentru a patra oară în ultimii 6 ani: Zvezda a bătut-o pe Ferencvaros! Urmează Krim. Trimite mesajul tău:

Publicat in Pro Sport, sâmbătă 16 martie 2013 ·

Oltchim Râmnicu Vâlcea s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor după ce Zvezda Zvenigorod a câştigat în această după-masă, scor 30-27, meciul din ultima etapă a grupei principale II cu Ferencvaros Budapesta.

Au cedat în repriza secundă

După 30 de minute, meciul părea decis. Ferencvaros conducea cu 16-12, deşi Zvezda a început mai bine jocul (5-3, min.7). A urmat o revenire a maghiarelor, care conduse bine de Tomori în teren, au reuşit să întoarcă soarta meciului şi să intre în avantaj la cabine. Nu a fost însă cazul unei victorii a maghiarelor! La fel ca în meciul de acum o săptămână, de la Dabas, maghiarele nu au reuşit să mai ţină ritmul în partea secundă. Portarul Sidorova a avut o evoluţie senzaţională în poartă, iar Tomori, Szucsanszki sau Verten n-au mai reuşit să perforeze chiar atât de des poarta Zvezdei. Practic, în repriza secundă, vicecampioana maghiară nu a reuşit decât 11 goluri! Iar atacul rus nu a iertat, Uşkova, Postnova şi Nikolic înscriind gol după gol în poarta lui Abramovici şi Pastrovici. În cele din urmă, rusoaicele s-au impus cu 30-27. Iar Oltchimul sărbătoreşte. După două eşecuri în primele două meciuri, vâlcencele s-au calificat cu un meci înainte de finalul grupei, rezultatul de mâine cu Krim contând doar pentru stabilirea câştigătoarei.

Calculele sunt clare: Oltchim trebuie să câştige la cinci goluri

În urma eşecului din turul de la Ljubljana, scor 24-28, Oltchim are nevoie mâine, de la ora 18:00, de o victorie la cel puţin cinci goluri sau un succes la patru goluri în care Krim să nu înscrie mai mult de 24 de goluri. În cazul unei victorii cu 28-24 a vâlcencelor, Oltchim se califică, întrucât ar avea golaverajul mai bun. Orice alt rezultat ar duce-o pe Krim pe poziţia întâi în grupă, iar Oltchim s-ar duela în semifinale cu Gyor, turul urmând să aibă loc în România, iar returul la Vesz

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Nicușor Dan, vizită oficială la Berlin - „România și Germania semnează un Plan Comun de Acțiune pentru consolidarea cooperării bilaterale”

Ziua Constanta acum 55 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a desfășurat astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federală Germania. Președintele României, Nicușor Dan, a desfășurat astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Fe

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum o ora
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum o ora
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum 42 minute
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum 3 ore
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

VIDEO Sorana Cîrstea, în semifinale la UniCredit Iași Open! » Victorie clară sub un vânt puternic: „De la meci la meci văd progrese”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) a reușit cel mai bun rezultat al ei în acest an, calificându-se în semifinalele turneului WTA 250 de la Iași. Ea a învins-o cu 6-1, 6-4 pe argentinianca Maria Lourdes Carle (25 de ani, numărul 124 mondial).

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 11 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Exclusiv în România: Inspiri, ești copiat și încasezi în SuperSocial! Superbet lansează programul SuperPariori

HotNews acum o ora
Superbet a făcut, vineri, 18 iulie, un pas nemaiîntâlnit în industria pariurilor sportive din România: s-a lansat SuperPariori, programul exclusiv din SuperSocial în care pariorii de top sunt recompensați pentru fiecare bilet copiat de către alți ut

Primăria Sectorului 1 pierde procesul cu Romprest. Acum, trebuie să plătească 79 de milioane de lei plus penalități

Mediafax acum o ora
Instanța a decis joi, definitiv și executoriu, că Primăria Sectorului 1 trebuie să-i plătească operatorului de salubritate Romprest datoriile restante de 79 de milioane de lei, la care se adaugă penalitățile. Consiliul Local al Sectorului 1 trebuie

Vremea

București
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

28°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

21°
vin.

14°/21°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

24°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°