O excursie relaxantă la pescuit, în nordul Italiei, s-a transformat într-o adevărată aventură pentru doi prieteni din Germania, care s-au "luptat" să scoată din apă un monstru de 110 kilograme. O excursie relaxantă la pescuit, în nordul Italiei, s-a transformat într-o adevărată aventură pentru doi prieteni din Germania, care s-au "luptat" să scoată din apă un monstru de 110 kilograme.
Doi nemţi, Marco Schulschefski (33 de ani) şi Jan Lehmann (31 de ani), au avut cu ce se lăuda, recent, la întoarcerea dintr-o expediţie în nordul Italiei. Asta pentru că au reuşit să pescuiască din râul Po un somn de doi metri jumătate, care cântărea peste 110 kilograme. Ca să demonstreze că nu e doar o poveste pescărească, cei doi prieteni s-au fotografiat cu "captura" în toate ipostazele.
"Două zile am aşteptat, pe o vreme nemiloasă, dar perfectă pentru o astfel de captură. Pe timp de furtună, râul se transformă într-o lavină de namol şi atunci ies somnii la vânătoare, la fel ca şi noi", a povestit Marco Schulschefski. După şedinţa foto, tinerii au eliberat "trofeul".