Manualele de istorie din şcolile româneşti conţin doar câteva fraze despre secui, care se referă la perioada şi regiunea în care au fost colonizaţi şi la atribuţiile lor militare în epoca medievală. Mai apar în contextul ajutorului dat lui Ştefan cel Mare sau lui Mihai Viteazul în luptele cu turcii. Cam la atât se reduc informaţiile despre secui pe care le află românii din manualele de istorie sau din filmele istorice.
În condiţiile în care, din 1990 încoace, aproape săptămânal este pronunţat sau scris cuvântul „secui” în presa centrală, lipsa mai multor informaţii despre această minoritate, accesibile cititorului român, a devenit acută.
E adevărat, autorii manualelor de istorie nu sunt specialişti în istoria minorităţilor, însă ar trebui să fie în grija Ministerului Educaţiei acordarea unui spaţiu mai mare cunoaşterii istoriei şi culturii conaţionalilor noştri.
Fără a avea pretenţii de exeget, încercăm în paginile de faţă să prezentăm câteva consideraţii despre istoria secuilor, legate mai ales de tema autonomiei, deoarece în ultimele luni s-au purtat discuţii aprinse în presa şi societatea românească. *
Originea secuilor
Originea secuilor este încă neelucidată în istoriografia maghiară, care pendulează între diverse teorii: hună, avară, bulgară, turcică, pecenegă, cavară, avară sau maghiară. Ba chiar unii „specialişti” români au încercat, mai ales în perioada interbelică, să dovedească originea românească a secuilor! Datorită identităţii maghiare asumate în epoca modernă, prevalează în ultima vreme tentativele de a dovedi originea maghiară a secuilor.
Cuvântul secui a definit iniţial o stare social-militară, nu neapărat etnică. Din perspectiva originii etnice, secuii au fost o combinaţie de diverse populaţii amestecate cu ungurii, de la care au preluat limba. Cel puţin în momentul aşezării lor în sud-estul Transilv