Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alina Eremia: «Între actorie şi muzică aş alege muzica»

Publicat in Click, sâmbătă 16 martie 2013 ·

Alina Eremia nu are încă 20 de ani, dar se poate considera o femeie împlinită. Interpretează rolul Ioanei din serialul "Pariu cu viaţa" (PRO TV) şi face parte din LaLa Band, trupa-fenomen a momentului.

În această săptămână, îndrăgita actriţă s-a întors pe micile ecrane în cel de-al patrulea sezon "Pariu cu viaţa", intrigile şi suspansul fiind la ordinea de zi în viaţa Ioanei. O dată cu reînceperea serialului, Alina a vorbit cu reporterii Click! despre emoţiile de pe platourile de filmare, cariera sa muzicală şi planurile de viitor.

"Pariu cu viaţa" a ajuns la cel de-al patrulea sezon. Ce va fi nou?

Sezonul acesta se va simţi maturizarea personajelor, iar întâmplările sunt pline de picanterii.

Te afectează schimbările majore din viaţa personajului tău?

Trăiesc odată cu Ioana toate emoţiile, când e tristă, sunt şi eu, pentru că eu îi dau viaţă Ioanei şi sunt implicată 100% în poveste.

Dacă în viaţa reală ţi-ar cere să fii iubita lui, cui i-ai spune "da", lui Dorian Popa sau lui Liviu Teodorescu?

Dorian şi Liviu îmi sunt colegi şi prieteni, ne înţelegem foarte bine. Aşa că, o voi lăsa pe Ioana să aleagă între Andrei şi Liviu.

Care este cel mai important lucru pe care l-ai învăţat din "Pariu cu viaţa"?

Am învăţat că e foarte important să-ţi însuşeşti personajul, să-l înţelegi, pentru a-l putea interpreta şi că e bine să îţi aduci şi tu contribuţia pentru a-l aduce cât mai aproape de realitate.

Cum reacţionezi când te opresc oamenii pe stradă ca să-ţi ceară autografe?

E un sentiment plăcut, pentru că asta înseamnă că oamenii te iubesc şi îţi oferă încredere în ceea ce faci.

Şi în cel de-al patrulea sezon al serialului “Pariu cu viaţa”, personajele interpretate de Liviu Teodorescu (stânga), Alina Eremia şi Dorian Popa sunt un triunghi amoros

Ultima oară când ai fost întrebată

Articolul in Click >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, anunță că își depune în această seară candidatura pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 48 minute
„După o matură chibzuință am decis să-mi depun în această seară candidatura pentru alegerile prezidențiale”, a scris Pricopie pe Facebook. Știre în curs de actualizare.

Peste 200 de persoane, la mitingul ”EuRo Manifest” de la Iaşi

News.ro acum 2 ore
Peste 200 de persoane au participat, sâmbătă seară, la mitingul ”EuRo Manifest” din Piaţa Unirii din Iaşi.

Mesaj RO-Alert în București, pentru dispariția unui tânăr de 14 ani. Oamenii care pot oferi detalii sunt rugați să sune la 112

Libertatea acum 3 ore
Un mesaj RO-Alert a fost emis de către autorități, după ce un tânăr în vârstă de 14 ani, din București, este dat dispărut. Acesta a plecat de acasă, vineri, 14 martie, și nu s-a mai întors.

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

Superliga: Farul a remizat cu Poli Iaşi, scor 0-0, în prima etapă a play-out-ului

News.ro acum o ora
Formaţia Farul Constanţa a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Poli Iaşi, în prima etapă a play-out-ului Superligii. Farul: Buzbuchi – Sîrbu (Gustavo ’60), Larie, Bălaşa (Baptista ’80), Cr. Ganea – Vînă, Dican (N. P

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 5 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Viktor Orban promite măsuri drastice împotriva presei şi ONG-urilor într-un discurs presărat cu teorii ale conspiraţiei: “Urmează curăţenia de Paşte. Insectele au iernat / Vom elimina întreaga armată din umbră”

News.ro acum 4 ore
Premierul populist al Ungariei, Viktor Orban, a promis sâmbătă că îşi va elibera ţara de cei despre care susţine că lucrează pentru interesele puterilor străine, afirmând că guvernul său de dreapta va elimina o „armată din umbră” globală care serveş

SUA: Cel puţin 14 persoane au murit în urma tornadelor din Missouri şi Arkansas

News.ro acum 2 ore
Cel puţin 14 persoane au murit şi alte zeci au fost rănite în tornadele şi furtunile violente din centrul şi sudul Statelor Unite, au anunţat sâmbătă autorităţile locale, potrivit AFP. Autorităţile din Missouri au confirmat 11 „decese legate de furt

Jandarmii au găsit obiecte şi substanţe interzise la suporterii echipei Steaua, la intrarea în Bucureşti. Zeci de fani au ajuns la secţia de poliţie

News.ro acum o ora
Jandarmeria Capitalei anunţă că, în contextul meciului din Liga a II-a între echipele AFC Câmpulung Muscel şi Steaua Bucureşti, de la Câmpulung, s-au luat măsuri în privinţa a zeci de suporteri ai Stelei la care s-au găsit obiecte şi substanţe inter

Anamaria Gavrilă: Această candidatură este una de conjunctură. Noi suntem aici un simbol

Ziarul Financiar acum o ora
Lidera POT, Anamaria Gavrilă, ş-a depus, sâmbătă seara, candidatura la alegerile prezidenţiale. „Această candidatură este una de conjunctură. Noi nu recunoaştem aceste alegeri ca fiind unele legitime, însă ei au creat un joc care este nedrept”, spun

Vremea

București
acum

15°
sâm.

14°/25°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
Iasi
acum

sâm.

7°/24°
dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

16°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°