Pentru a teroriza oamenii se făcea anchetă și pentru o ceașcă cu cafea. O cititoare a rezistat miliției. Este mândră și astăzi.

Tinca Chiriac (Oneşti): „Am lucrat la Uzina de cauciuc Oneşti laboratorul de cercetări. În acea perioadă lipsa cafelei ne obliga să găsim intermediari pentru a face rost de o pungă. Am găsit şi sursă în interiorul instuţiei; o colegă care ne aproviziona de la cineva necunoscut nouă. Un timp am dus-o destul de bine. Dar ce credeţi că s-a întâmplat: un binevoitor a mers la miliţie şi-a denunţat-o pe TRAFICANTA DE CAFEA.

Pe lista neagră eram şi eu. Într-o dimineaţă după ce ne băuserăm cafeaua sună secretara şefului să coborâm eu şi cu o colegă de laborator. Intrând în încăpere ce-mi văd ochii? Doi miliţieni ne aşteptau ca să ne interogheze în legătură cu colega nostră care ne aproviziona cu cafea. Simţind că nu scoate nimic de la mine, unul dintre ei mi-a spus să iau loc pe scaun şi punându-mi o foaie în faţă mă obligă să dau o declaraţie. Între timp colega deja scria ce-i dicta celălalt miliţian. Colega mea fiind mai fricoasă s-a conformat şi a scris tot ce i s-a dictat.

Văzând anchetatorul că nu doresc să scriu nimic m-a ameninţat: TOVARĂŞĂ DACĂ NU TE CONFORMEZI AICI TE DUCEM LA CAMERA 15 LA MILIŢIE. A, deci mă duceţi la camera 15 să mă bateţi!? Tovarăşa, noi nu batem oameni. Am ieşit furioasă trântid uşa, rămânând tovarăşul cu foaia albă în faţă. A doua zi sunt chemată la şeful cercetărilor, primind o muştruluială pe cinste. Secretara de asemeni îmi spune că un atare comportament nu e normal şi trebuie să fiu mai precaută. Şi colega mi-a reproşat că n-am scris ce mi-a dictat miliţianul. Am şi acum, după atâţia ani mulţumirea, că am lăsat acea coală albă spre disperarea miliţianului. Când aud şi astăzi că se regretă acele vremuri îmi vine rău. Ce om mizerabil a fost acela care s-a dus cu pâra la poliţie”.

„Când aud şi astă