Ieri-aziam primit o sumedenie de telefoane interurbane și e-mail-uri: „Ce-i la voi, chiar se fură statuile?” La o premieră cinematografică, Geo Saizescu și Sebastian Papaiani mi-au spus-o direct: „În orice oraș românesc putea să se întâmple, numai la Iași, nu.” Așa credeam și eu, dar uite că ne îmbătăm cu apă rece! Și nu știu dacă schimbă ceva faptul că derbedeii au fost prinși. Tristețea întâmplării rămâne aceeași: în orașul care aspiră să devină Capitală culturală europeană, statui ale marilor personalități culturale sunt smulse de pe soclu, zdrobite cu barosul și vândute la kilogram. Curat Capitală culturală!
Hoții au vârste ce-iîncadrează în categoria „tineret mândria țării” care, în trecutul regim, a comis destule boroboațe penale, dar niciodată n-a cutezat să se atingă de vreo statuie. Oare de ce? În linii mari, Codul Penal a rămas același. Milițieni puși de caraulă la statui nu cred să fi fost vreodată. Oricum, nu la Iași. Juni-problemă se găseau și pe atunci, poate chiar mai mulți, fiindcă lipsea supapa emigrării. Cum de n-a cutezat nimeni să râvnească la bronzul monumentelor? Ne place, nu ne place, trebuie să recunoaștem că o bună parte a generației tinere de azi, dramatic depărtată de școală și de muncă, dedulcită la ispitele democrației înțeleasă știrb, n-are cum să posede reperele elementare în temeiul cărora să respecte și să prețuiască trecutul acestei țări și acestui neam. Lor, numele săpate pe socluri nu le spun absolut nimic.
Amândoi infractorii (unul de 19 ani, altul de 20) au legat de mult școala de gard. N-au muncit nicăieri – doar la „păcănele” prin baruri. Dacă elevi candidați la bacalaureat scriu că „versul
