Hotărât lucru, preşedintele Traian Băsescu n-are nici un haz când vrea să fie constructiv. Nu-i stă în fire şi nici nu-l prinde.

Ieri, la Parlament, putea să umble măcar la recuzită. Aşa cum ultima oară, la Cotroceni, a venit cu harta României şi cu băţul cu care a indicat – să priceapă tot românul – cum e cu graniţele Schengen, marţi putea să aducă cu el o tablă pe care să înscrie cu carioca obiectivele principale ale politicii externe româneşti – în care are competenţe constituţionale – desprinse din experienţa pe care a acumulat-o ca preşedinte, tot aşa, ca să priceapă mai bine şi cei derutaţi. Ba, chiar, ar fi putut să facă două rubrici: pe una, obiectivele sale (apartenenţa la UE, apartenenţa la NATO şi parteneriatul strategic cu SUA), iar pe alta, cele ale guvernului (euroscepticismul, intenţiile de retragere a trupelor româneşti din forţele internaţionale şi orientarea spre Rusia).

De la nivelul aceleiaşi experinţe personale, a ţinut să menţioneze obiectivele sale principale în materie de apartenenţă la UE (consolidarea statului de drept, eficient, adoptarea monedei euro şi aderarea la Schengen), puse, tot aşa, faţă în faţă cu cele ale Executivului (atacarea neîntreruptă a instituţiilor veticale, slabele premise de adoptatre a monedei EURO şi declararea aderării la Schengen ca obiectiv neprioritar). Iar dintre realizările guvernării care şi-a “asumat riscurile nepopularităţii” prin măsurile luate pentru contracararea crizei n-au lipsit succesele: Legea Sănătăţii, reorganizarea administrativă, Legea electorală şi revizuirea Constituţiei (e drept, nişte succese mai degrabă teoretice, niciuna nefiind aplicată). În continuarea analizei sale, preşedintele a dorit să fixeze momentul şi perspectiva: România e cât de cât stabilizată macroeconomic (?!) are acces pe pieţele libere pentru finanţare şi adoptarea monedei EURO în următorii trei-pat