Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Credit bancar nou pentru debite vechi

Publicat in Monitorul de Neamt, sâmbătă 16 martie 2013 ·

• consilierii tîrgnemteni au aprobat contractarea unui împrumut de în valoare de 4.110.233 lei, pentru plata unor datorii către furnizori • creditul va fi rambursat în termen de 5 ani • Consilierii tîrgnemteni s-au reunit, vineri, 15 martie, în sedintă extraordinară, aprobînd contractarea unui împrumut în valoare de peste 41 de miliarde de lei vechi de la Trezoreria statului, destinat achitării datoriilor către furnizori, preluate din fosta legislatură. Primarul Daniel Harpa a explicat că acest credit, cu dobîndă de 5%, este impus de guvernanti, care obligă autoritătile locale să reducă arieratele cu 85% pînă la sfîrsitul lunii martie. „Ordonanta de Urgentă 3 din 2013 ne obligă să facem acest credit la Trezorerie pentru arieratele cu o vechime mai mare de 90 de zile“, a spus edilul tîrgnemtean. Primarul ar fi dorit să fie stinsă cu acest prilej datoria totală aferentă unui contract încheiat în 2011, cu firma Elba, pentru lămpile cu leduri de la iluminatul public. Însă specialistii Directiei de Finante au fost de acord doar cu plata ratelor restante, în valoare totală de 637.900 lei (adică 6,3 miliarde vechi), astfel că din bugetul orasului se vor achita în continuare, în fiecare lună, circa 10.000 de euro către Elba, conform contractului care expiră în 2016. Nici creditul de 240 de miliarde de lei vechi, luat de fosta conducere în 2006 de la BCR, nu poate fi diminuat cu banii de la Trezorerie, asa că, pînă în 2026, din taxele si impozitele plătite de locuitorii urbei se va plăti lunar rata de peste 2 miliarde de lei vechi. În fruntea listei de arierate vizate de noul credit se află Symmetrica Suceava, firma care a pus pavele în oras, cu o datorie totală de 1.216.928 lei (peste 12 miliarde vechi). Mai sînt de plată diverse sume către următoarele firme: MSG Grim Construct Piatra Neamt - 431.077 lei, Elba Com - 637.900 lei, AG SAN Invest Tîrgu Neamt - 60.005 lei, Electr

Articolul in Monitorul de Neamt >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum 39 minute
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

China ar putea incita Rusia să atace țări NATO, afirmă Mark Rutte / El indică două măsuri necesare pentru a-i descuraja pe ruși și chinezi

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul general al NATO, Mark Rutte, afirmă într-un interviu acordat New York Times cum China ar putea împinge Rusia să atace ţările NATO, cu scopul de a abate atenţia blocului din zona regiunii I

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Bilanțul inundațiilor din TEXAS a urcat la 51 de morți. În continuare zeci de persoane sunt date dispărute, inclusiv 27 de fete de la o tabără de vară

Gandul acum 19 minute
Bilanțul victimelor inundațiilor devastatoare care au cuprins centrul statului Texas a urcat la 51 de morți, a anunțat șeriful comitatului Kerr, citat de NBC. Printre victime se numără și câțiva copii. Între timp, autoritățile caută în continuare ze

VIDEO Ayatollahul Ali Khamenei, prima apariţie publică după recentul conflict cu Israelul

G4Media acum 54 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a participat sâmbătă la un eveniment religios, prima sa apariţie publică după încetarea focului cu Israelul, potrivit imaginilor difuzate de televizi

Elon Musk anunţă formarea unui nou partid în SUA: Astăzi, se formează „America Party” pentru a vă reda libertatea

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Miliardarul Elon Musk, care şi-a încheiat în iunie misiunea de şef al Departamentului american pentru Eficienţă Guvernamentală (DOGE) şi a intrat ulterior în conflict cu Donald Trump, a anunţat sâmbă

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 8 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 10 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 13 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Vremea

București
acum

23°
dum.

21°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

22°
dum.

20°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

24°
dum.

20°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

16°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

22°
dum.

19°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°