Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO-VIDEO: „Târgul Grădinarului” s-a deschis la Alba Mall. Expoziţie cu vânzare de plante, mobilier, accesorii pentru spaţii verzi şi consiliere pentru fermieri

Publicat in Alba24, sâmbătă 16 martie 2013 ·

Horticultorii sau cei care sunt pasionați de amenajarea grădinilor vor avea de unde să aleagă cele mai interesante plante și ornamente pentru a-și înfrumuseța curtea şi terenurile. Cea de-a V-a ediție a „Târgului Grădinarului” și-a deschis vineri porțile la centrul comercial Alba Mall. Evenimentul se desfășoară în perioada 15-17 martie, între orele 10.00 și 19.00.

„Târgul Grădinarului” este dedicat horticultorilor, producătorilor şi distribuitorilor de produse necesare amenajării şi întreţinerii grădinilor şi parcurilor, precum şi publicului larg interesat de achiziţionarea acestora. La deschiderea evenimentului au participat reprezentanți ai Consiliului Județean Alba – președintele CJ Alba, Ion Dumitrel, vicepreședinții Florin Roman și Alin Cucui.

„Bun venit la târgul nostru, suntem la cea de-a cincea ediție, au trecut cinci ani frumoși, în fiecare primăvară ne întâlnim la un eveniment pe care sunt sigur că îl așteaptă și cei care doresc să își înfrumusețeze curțile, grădinile și de ce nu și balcoanele.” a declarat președintele CJ Alba, Ion Dumitrel.

În cadrul târgului vor fi expuse o gamă largă de produse pentru grădinărit, precum seminţe, răsaduri, arbuşti, pomi fructiferi şi ornamentali, plante decorative, produse fitosanitare, mobilier şi accesorii pentru grădini, unelte şi echipamente pentru întreţinerea grădinilor şi a spaţiilor verzi, instalaţii de irigat, perdele de ceaţă etc.

Unul dintre cele mai interesante obiecte decorative din cadrul târgului este un pat din fier forjat acoperit cu iarbă, care a fost vândut în mai puțin de câteva minute de la deschiderea târgului la prețul de 3.000 de lei.

Albaiulienii mai pot achiziționa sapă pentru cartofi la prețul de 725 de lei, plug reversibil la 1.343 de lei, masă cu scaune pentru grădină la 849 lei, lămpi solare cu 5,49 de lei sau 4,49 de lei, dar și foarte multe plante ca care prețu

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 11 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 8 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 5 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 11 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 4 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 5 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Emisiunile zilei miercuri, 16 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 11 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 5 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Vremea

București
acum

22°
mie.

21°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

21°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

22°
mie.

22°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

18°
mie.

18°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°