Patru constănţeni cunoscuţi îşi serbează, astăzi, ziua de naştere: Olga Duţu, fost inspector general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa, Şerban Berescu, director în cadrul Autorităţii Navale Române, Vasile Hermeneanu, comandantul Brigăzii 9 Mecanizate Mărăşeşti din Constanţa, şi Alexandru Mezei, directorul Căpităniei Zonale Constanţa.
Olga Duţu, fostul inspector general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa şi, de asemenea, fost prorector al Universităţii Spiru Haret din Constanţa, împlineşte astăzi 75 de ani. Cunoscut dascăl constănţean, Olga Duţu a semnat numeroase volume, printre care se numără „Exerciţii ortografice pentru admiterea în liceu”, „Note de lectură” şi „Zâmbete în versuri”.
Şerban Berescu s-a născut pe 16 martie 1950. A absolvit Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, iar în 1990 a devenit comandant de cursă lungă. Şase ani mai târziu, Berescu a obţinut diploma de ofiţer Port State Control la Universitatea din Cardiff, Marea Britanie. Este expert tehnic maritim, investigator accidente navale, examinator personal navigant, pilot maritim de port şi radă, auditor IMO, manager sistem de mediu, evaluator al politicii şi programelor de mediu şi auditor/evaluator în conformitate cu standardele internaţionale.
Generalul Vasile Hermeneanu, comandantul Brigăzii 9 Mecanizate Mărăşeşti din Constanţa, s-a născut pe 16 martie 1956, în comuna Topolog, judeţul Tulcea. A absolvit Şcoala Militară de Ofiţeri Activi Nicolae Bălcescu (Sibiu, promoţia 1978), Facultatea de Arme Întrunite, Academia de Înalte Studii Militare, Bucureşti, promoţia 1988, precum şi cursuri postuniversitare de perfecţionare la Universitatea Naţională de Apărare Carol I. Din 2008 este doctor în ştiinţe militare.
A îndeplinit funcţii de specialitate şi de comandă în mai multe unităţi. Vasile Hermeneanu a fost decorat, în 2002, cu Ordinul Virtut