Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Modificările în transportul în comun pe Copou, valabile până în vară

Publicat in Flacara Iasului, sâmbătă 16 martie 2013 ·

Devierea circulaţiei şi modificările care vor fi făcute de la începutul săptămânii viitoare pe Copou vor dura, cel mai probabil, potrivit reprezentanţilor municipalităţii, până în luna iulie.

„Cele două trasee, 1 şi 13, vor fi preluate de către 16 autobuze care vor circula pe un traseu deviat spre Independenţei, cu circa 10-12 metri. Devierile de circulaţie şi înlocuirea mijloacelor de transport în comun vor ţine până spre jumătatea lunii iulie, pentru că din luna mai prognozăm să ne apucăm şi de construirea liniei de tramvai pe format definitiv, aşa cum este trecută în programul finanţat prin fonduri europene pe axa culturală a municipiului Iaşi. De luni dimineaţă, echipele vor fi acolo, la demontatul liniei de tramvai, evacuarea de pe amplasament, demontarea stâlpilor de susţinere a reţelei de fir-contact“, a explicat viceprimarul Mihai Chirica.

De asemenea, acesta a mai anunţat că în perioada următoare vor continua lucrările de amenajare cu material concasat pe o serie de străzi, precum şi la curăţarea materialului antiderapant. „Totodată, în acest week-end, în funcţie de starea vremii, vom lucra doar la amenajarea drumurilor care nu presupun neapărat asfaltare, pentru că vremea este în cod galben de ninsori şi ploi, asta înseamnă că vom lucra doar cu material concasat“, a mai menţionat Mihai Chirica.

Străzile vizate sunt Honoriu, Aleea Tudor Neculai, Aurel Vlaicu, Bucovina, în cartierul Manta Roşie, Splai Bahlui, Petre Jitaru, strada Cicoarei. „Vom continua aceste lucrări fără asfalt din cauza vremii. Imediat ce vremea se îmbunătăţeşte, vom relua lucrările cu asfalt. Totodată, continuăm şi activitatea de îndepărtare a materialului antiderapant prin răzuirea acestuia de pe şos. Naţională, b-dul Cantemir, străzile Sf. Andrei, Petru Movilă, Canta şi Vasile Conta, precum şi spălarea cu autocisternele în zonele de cartier, inclusiv pe trotuare“, a

Articolul in Flacara Iasului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zeci de pacienți evacuați din cauza unui incendiu la Spitalul CFR Pașcani

HotNews acum 8 minute
Un incendiu a avut loc într-o încăpere de la mansarda Spitalului CFR Pașcani, miercuri după-amiază, astfel că au fost evacuați 62 de pacienți, iar 17 angajați s-au autoevacuat, transmite News.ro. Inspectoratul pentru Situații de Urgență Iași a preci

Ilie Bolojan a numit-o pe Oana Gheorghiu, vicepreşedintele Asociaţiei „Dăruieşte Viaţă”, reprezentant al Administraţiei Prezidenţiale

Gandul acum 7 minute
Președintele interimar, Ilie Bolojan, a numit-o pe Oana Gheorghiu, vicepreşedintele Asociaţiei „Dăruieşte Viaţă”, în funcția de reprezentant al Administraţiei Prezidenţiale în Colegiul director al Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în

PSD: Există suspiciuni rezonabile că pentru finanţarea campaniei lui Nicuşor Dan s-au folosit bani murdari, din surse ilegale

Gandul acum 47 minute
Partidul Social Democrat atenționează, miercuri, că refuzul repetat al lui Nicuşor Dan de a prezenta identitatea finanţatorilor săi, care i-au dat sume enorme de bani, până la pragul maxim de 200 de salarii minime pe economie, ridică suspiciuni rezo

Comisia Europeană investeşte 910 milioane de euro pentru a stimula apărarea europeană şi a elimina lacunele în materie de capabilităţi

News.ro acum 42 minute
Comisia Europeană investeşte 910 milioane de euro în cadrul ediţiei din 2024 a Fondului european de apărare (FEA) pentru a crea o industrie de apărare puternică şi inovatoare în Europa. Aceste investiţii vizează eliminarea principalelor lacune în ma

BREAKING Preotul Ciprian Mega a fost dat afară din Biserica Ortodoxă Română. El e acuzat că e calul troian al Rusiei în BOR și a fost reținut de procurori pentru că și-ar fi incendiat mașina

G4Media acum 57 minute
Preotul Ciprian Mega a fost dat afară din Biserica Ortodoxă Română printr-o decizie a Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, potrivit unui comunicat. Mega, care a regizat și un film cu mesaj profund anti-occidental, e acuzat că e calul troian al Rusi

Evoluţie favorabilă a stării lui Mihai Leu, care este internat la spitalul Fundeni

News.ro acum o ora
Campionul la box şi raliu Mihai Leu, în vârstă de 56 de ani, care este internat la spitalul Fundeni din cauza unor complicaţii, în contextul în care se luptă de zece ani cu cancerul, are o stare generală mai bună, au declarat reprezentanţii unităţii

Zece reguli esenţiale pentru turiștii care urcă la munte în drumeție, de 1 Mai. Avertismentul salvamontiștilor

Libertatea acum o ora
Salvamont România a lansat un „decalog” pentru drumeții sigure pe munte. Turiștii sunt sfătuiți să verifice prognoza meteo și să se echipeze corespunzător.

Cum va fi vremea în mini-vacanța de 1 Mai. Temperaturi mai scăzute pe litoral, averse în zone din țară

HotNews acum 4 ore
Vremea va fi în general frumoasă în mini-vacanța de 1 Mai, cu zile mult mai calde pentru această perioadă, în unele zone, însă vor apărea și fenomene de instabilitate atmosferică temporare, pe arii restrânse, la deal și la munte, a declarat, miercur

Crin Antonescu, reacție în urma documentelor publicate de Nicușor Dan: „Aţi parazitat două dezbateri cu obsesia vânzărilor de terenuri”

HotNews acum 2 ore
Crin Antonescu i-a răspuns lui Nicușor Dan, pe Facebook, după ce accesta a publicat documentele despre care susține că dovedesc acuzațiile la adresa rivalului său privind înstrăinarea prin acte ilegale a mai multor terenuri. „Nu există niciun contra

Supraveghere aeriană și sute de radare în minivacanța de 1 Mai

Adevarul acum o ora
Aproximativ 26.000 de efective ale Ministerului Afacerilor Interne vor fi de serviciu în fiecare zi pe parcursul minivacanței de 1 Mai. Duminică, în ziua alegerilor, numărul va fi suplimentat la 43.000.

Vremea

București
acum

24°
mie.

8°/24°
joi

11°/24°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
Iasi
acum

23°
mie.

10°/24°
joi

9°/23°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/26°
Constanta
acum

18°
mie.

4°/19°
joi

8°/16°
vin.

12°/16°
sâm.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

7°/24°
joi

9°/21°
vin.

10°/21°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

23°
mie.

7°/23°
joi

9°/24°
vin.

11°/24°
sâm.

13°/25°