Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Portretul unei domnişoare: ZUMBA, numele tău e Simona Echim!

Publicat in Bistriteanul, sâmbătă 16 martie 2013 ·

Este singurul instructor internaţional de ZUMBA de la Bistriţa! Simona Andreea Echim este tânăra care emană energie prin toţi porii şi transmite această stare de bine prin fitness şi dans pe ritmuri latino-americane şi internaţionale.

În luna aprilie a acestui an va împlini 25 de ani şi se declară din start o tânără fericită, mulţumită de fenomenul care i-a schimbat la superlativ viaţa: ZUMBA! Simona Echim, singurul instructor licenţiat în Zumba din Bistriţa, nu a visat niciodată că într-o bună zi va ajunge ca dintr-un simplu hobby, să-şi formeze o meserie cât se poate de serioasă. A crescut la Bistriţa, aici a învăţat şcoală şi a urmat apoi cursurile Liceului de Arte Plastice “Corneliu Baba”, secţia Arhitectură. A făcut Facultatea de Management, iar în prezent, chiar dacă are job-ul dorit, urmează şi un Master în Comunicare şi Dezvoltare Durabilă de doi ani, care nu se ştie niciodată când îi va fi de mare folos.

De mică s-a simţit atrasă de sport, însă de unul total diferit faţă de cel pe care îl practică la ora actuală: handbalul. S-a ţinut serios de el vreo 4 ani, pe când era în şcoala generală. Apoi, la liceu, a făcut cunoştinţă cu aerobicul şi dansul, de care s-a îndrăgostit iremediabil, la prima mişcare. Aşa a făcut pasul spre ceea este Zumba: un sistem de fitness dinamic, captiv, distractive şi eficient, care combină ritmuri de dans latino-american şi internaţional, alerte şi lente, care împreună sculptează corpul, cu multiple beneficii cardio şi de tonifiere a muşchilor. Zumba există ca sport în România de trei ani, iar în Bistriţa este predate şi practicat, de doi ani.

Pentru a ajunge instructor licenţiat de Zumba, Simona a făcut ce trebuia făcut: specializări iniţiale pe aerobic, după care, în 2011, a urmat la Sibiu un curs de specializare şi licenţiere în ZUMBA, unde a învăţat totul de la un instructor internaţional venit din America. A o

Articolul in Bistriteanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 22 minute
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 20 minute
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Percheziții DNA la instituții publice din Cluj și Bistrița-Năsăud într-un dosar de corupție vizând funcționari publici

Ziua Constanta acum 2 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, de către funcționari publici, a unor infracțiuni de corupție și asimilate, în perio

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum 22 minute
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum o ora
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

„Îţi dau un topor în cap… S-ar putea să te jupoi”. Ameninţările primite de o femeie de la fostul iubit, pentru care avea ordin de protecție

HotNews acum o ora
Un bărbat de 51 de ani a fost arestat preventiv după ce şi-a ameninţat cu moartea fosta parteneră, deși împotriva sa era emis un ordin de protecție prin care i s-a interzis orice contact cu femeia, potrivit unui comunicat transmis marți de Ministeru

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 6 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Rezultate Definitivat 2025. Notele la proba scrisă au fost publicate. Lista notelor pe toate județele / Până când se pot depune contestații

HotNews acum 5 ore
Rezultatele inițiale la examenul de Definitivat 2025, care a avut loc pe 8 iulie, au fost afișate marți în centrele de examen și pe site-ul dedicat definitivat.edu.ro, anunță Ministerul Educației. Potrivit Ministerului Educației, au fost evaluate lu

Un bărbat a capturat doi urși pe care i-a ținut acasă, într-un grajd din județul Arad

Mediafax acum 21 minute
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Chişineu-Criş au dispus luarea măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile împotriva inculpatului R.R.C. cercetat pentru vânarea speciilor de vânat strict protejate în alte condiţ

Cod Galben de inundații în două județe!

Ziua Constanta acum 5 ore
Conform situaţiei hidrometeorologice actuale şi prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, INHGA a emis o Atenționare Hidrologică de Cod Galben, valabilă astăzi, 14 iulie, între orele 12:00 - 24:00. Potrivit hidrologilor, astfel, sunt pos

Vremea

București
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

32°
mar.

19°/32°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

27°
mar.

16°/27°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

32°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°