Vernisajul expoziţiei "Desene – gânduri – vise – Cita", realizată de cunoscuta scenografă Carmencita Brojboiu de la Teatrul Maghiar din Cluj, va avea loc miercuri, 20 martie, ora 16.30, la Institutul şi Muzeul Naţional de Teatru din Budapesta. În deschidere va vorbi Visky András, directorul adjunct artistic al Teatrului Maghiar de Stat Cluj.
Prima expoziţie de scenografie a Carmencitei Brojboiu este un fel de scurtă trecere în revistă a parcursului său artistic (după spusele curatoarei expoziţiei, Zsuzsanna Szebeni, are strâns material pentru cinci mari expoziţii) şi va cuprinde numeroase schiţe de decor şi costume, păpuşi, măşti, obiecte şi costume pictate de-a lungul anilor. Lucrările vor rămâne expuse până pe 30 mai 2013, urmând şi alte expoziţii.
Despre arta sa, scenografa Carmencita Brojboiu afirma: „universul meu artistic se poate vedea în lucrările mele, în munca mea. E vorba de vis, de imaginaţie, de libertate, de sensibilitate, de bucurie şi de multă-multă muncă."
Carmencita Brojboiu este, începând cu anul 2006, membră a Teatrului Maghiar de Stat din Cluj. A realizat decorul şi costumele la peste o sută de spectacole (teatru, dans, operă, teatru pentru copii) dintre care amintim: Leonida Gem Session, adaptare după Caragiale în cădere liberă, regia: Gábor Tompa, Rinocerii de Eugèn Ionesco, regia: Gábor Tompa (Teatrul Naţional din Praga), Hedda Gabler de Henrik Ibsen, regia: Andrei Şerban, Immanuel Kant de Thomas Bernhard, regia: Alexandru Colpacci (Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely, Timişoara), Leonce şi Lena de Georg Büchner, regia: Gábor Tompa, Strigăte şi şoapte de Ingmar Bergman, regia: Andrei Şerban, Trei surori de A.P. Cehov, regia: Gábor Tompa, Unchiul Vania de A. P. Cehov, regia: Andrei Şerban, Vinerea lungă de András Visky, regia: Gábor Tompa etc.
A avut numeroase nominalizări la diverse premii naţionale şi internaţional