* şefii administraţiilor şi parlamentarii celor trei judeţe s-au întâlnit vineri la Prefectura Judeţului Galaţi, pentru a doua oară, să discute subiectul regionalizării * prezenţa la eveniment a fost una care a lăsat de dorit de această dată, multe dintre scaunele destinate parlamentarilor rămânând goale * de la Brăila au participat şeful CJ Gheorghe Bunea Stancu, primarul Aurel Simionescu, prefectul Mihaela Marcu, precum şi parlamentarii: Ion Rotaru, Dorin Petrea, Vasile Varga, Marian Dragomir şi Marioara Nistor
Cea de-a doua întâlnire pe tema regionalizării a fost una cu mai puţin elan comparativ cu acţiunea organizată la Brăila. Cel puţin asta s-a văzut vineri, la Prefectura Judeţului Galaţi, unde foarte mulţi dintre parlamentarii celor trei judeţe nu şi-au onorat invitaţiile. Concret, evenimentul a fost găzduit de primarul Galaţiului, Marius Stan, Nicolae Bacalbaşa - preşedintele CJ din oraşul vecin şi prefectul Emanoil Cătălin Bocăneanu. De la Brăila au participat Gheorghe Bunea Stancu - preşedintele CJ, primarul Aurel Simionescu, prefectul Mihaela Marcu, precum şi jumătate dintre parlamentarii noştri. Astfel, în sală au fost senatorul PSD Ion Rotaru, deputaţii Dorin Silviu Petrea (UNPR), Vasile Varga (PNL), Marian Dragomir (PSD) şi Marioara Nistor (PPDD). Dacă Galaţiul a avut nouă parlamentari, Tulcea nu a stat foarte bine la acest capitol, fiind reprezentată doar de Strat Vasile - vicepreşedintele CJ, prefectul Eduard Lucian Simion, deputatul PSD Ion Bălan şi senatorul PNL Octavian Motoc. De menţionat că şi de această dată la eveniment a fost prezent ÎPS Casian Crăciun, Arhiepiscopul Dunării de Jos, care a ţinut o cuvântare, subliniind importanţa istorică a întâlnirii celor trei judeţe vecine. Primarul oraşului gazdă a ţinut un scurt discurs încercând să concluzioneze scopul întâlnirii. "Am uitat de rivalităţi meschine, mărunte, care să ţină se