De luni începe Postul Mare, o perioadă în cuprinsul căreia ne preocupăm mai mult de viaţa duhovnicească. Chiar şi cei care nu ajung prea des la biserică în restul anului, resimt un imbold lăuntric în a se apropia, pe parcursul acestor săptămâni, mai mult de Dumnezeu, prin rugăciune, prin postire, prin milostenie, prin participare la sfintele slujbe...

Spovedania ocupă un loc important în acest context, de aceea găsim, în catehismele noastre, recomandarea ca orice credincios să se mărturisească măcar în cele patru posturi mari de peste an. Din păcate, acest îndemn este înţeles de foarte mulţi ca indicând un maximum de spovedanii, patru, care se pot face într-un an, în loc de a-l înţelege ca pe un minim absolut necesar. Aşa am ajuns în trista situaţie în care unii (de fapt, cam cei mai mulţi) vin să se spovedească doar în Postul Mare şi sunt absolut convinşi că şi-au făcut "datoria" de creştin. Evident, vor să se şi împărtăşească, deşi se spovedesc în mare grabă, cele câteva minute în care îngenunchează sub epitrahil nefiind, cu siguranţă, suficiente spre a aborda toate păcatele pe care le săvârşeşte un om de-a lungul unui an de zile.

Într-un fel, vina pentru această nedorită stare de fapt aparţine păstorilor de suflete, căci rareori auzi prin biserici îndemnuri către credincioşi de a se spovedi nu doar în posturi, ci şi în afara postului. De aceea, consider că una dintre priorităţile pastoraţiei trebuie să fie şi aceea de a avea un program de spovedanie săptămânal, indiferent dacă este perioadă de post sau nu. Am introdus acest program, acum aproximativ trei ani, la parohia la care slujesc şi pot să vă spun că nu există, de atunci, săptămână în care să nu vină la scaunul de spovedanie minimum 70-80 de persoane (asta în afara posturilor, pentru că în posturi sunt cu mult mai mulţi). Experienţa aceasta m-a făcut să apreciez şi mai mult rolul pe care taina