Ieri a avut loc slujba de sfinţire şi inaugurarea oficială a Grădiniţei “Licurici” din municipiul Fălticeni. Alături de cadrele didactice şi părinţii copiilor au participat la acest eveniment senatorul Ovidiu Donţu, deputatul Ioan Stan, prof. Gheorghe Lazăr - şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean, inspector de specialitate Daniela Răileanu, primarul Cătălin Coman, viceprimarul Gheorghe Aldea etc.
Lucrări de extindere şi amenajări interioare
După oficierea serviciului religios, institutoarea Adriana Samson, directorul coordonator al grădiniţelor cu program prelungit din Fălticeni, a prezentat proiectul de reabilitare, modernizare şi extindere a Grădiniţei “Licurici”.
Pe lângă amenajările interioare, schimbarea mobilierului şi îmbunătăţirea bazei materiale, prin achiziţiile de jucării şi material didactic, în exterior grădiniţa a fost izolată termic, acoperişul a fost schimbat în întregime, iar o mare parte a interioarelor au fost reparate şi zugrăvite.
Senatorul Ovidiu Donţu a felicitat conducerea grădiniţei pentru că s-a zbătut pentru a atrage fondurile necesare lucrărilor de modernizare şi extindere. „Sper ca această investiţie să aducă o energie pozitivă în procesul educaţional din municipiul Fălticeni”, a precizat Ovidiu Donţu.
Fost preşcolar la această grădiniţă între anii 1982 şi 1984, primarul Cătălin Coman a precizat că în acest an va fi amenajată o parcare pentru părinţii care vin să-şi aducă copiii la grădiniţă cu maşina, dar şi un parc de joacă.
Grădiniţa “Licurici” este prima grădiniţă cu program prelungit înfiinţată în municipiul Fălticeni, în anul 1956. Instituţia este implicată în foarte multe activităţi educative, extracurriculare, proiecte educaţionale, în acest an fiind derulat proiectul „Un start bun în viaţă”, care implementează serviciile de educaţie timpurie antepreşcolară, prin înfiinţarea unei gr